Un Boeing 737 MAX al companiei Air Canada a aterizat forțat, în urma unei probleme la motor

Un Boeing 737 MAX al companiei Air Canada a aterizat forțat, în urma unei probleme la motor
Shutterstock

Un avion Boeing 737-8 MAX al companiei Air Canada care efectua un zbor între Arizona şi Montreal cu trei membri ai echipajului la bord, a cunoscut o problemă de motor care l-a forţat să aterizeze la Tucson, a făcut cunoscut compania.

La scurt timp după decolarea de la Marana (Arizona), la 22 decembrie, piloţii aparatului "au primit o indicaţie motor şi, conform procedurii standard de operare într-o astfel de situaţie, au luat decizia de a opri un motor", a explicat Air Canada într-un e-mail, conform AFP.

"Aparatul a fost dirijat spre Tucson, unde a aterizat normal şi se află în continuare la sol", a adăugat Air Canada, fără alte precizări legate de natura defecţiunii, intervenită în cursul unui "zbor de poziţionare" fără pasageri.

Potrivit site-ului specializat belgian Aviation24.be, care a dezvăluit informaţia, o scădere a presiunii hidraulice în motorul din stânga a fost cauza acestui incident.

Guvernul canadian a anunţat la jumătatea lui decembrie că a validat modificările aduse avioanelor Boeing 737 MAX, blocate la sol de 21 de luni ca urmare a două accidente în care şi-au pierdut viaţa 346 de persoane.

Citește și
Boeing 737 Max
Avioanele Boeing 737 MAX au primit aprobare pentru a zbura din nou în SUA
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aparatul, cumpărat de companiile aeriene Air Canada, Westjet şi Sunwing, nu a primit încă autorizaţia de a relua zborurile cu pasageri în Canada.

La jumătatea lui noiembrie, Statele Unite au autorizat avioanele Boeing 737 MAX să zboare din nou, însă vor trebui făcute mai multe modificări avioanelor înainte ca acestea să poată fi puse din nou în serviciu, potrivit Autorităţii Federale pentru Aviaţie din SUA (FAA).

Săptămâna trecută, compania braziliană Gol a devenit prima din lume care a pus din nou în serviciu Boeing 737 MAX pe un zbor cu pasageri fără probleme între Sao Paulo şi Porto Alegre.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Europa va ridica în ianuarie restricţiile de zbor impuse avioanelor Boeing 737 MAX
Europa va ridica în ianuarie restricţiile de zbor impuse avioanelor Boeing 737 MAX

Europa va ridica în ianuarie restricţiile de zbor impuse avionului Boeing 737 MAX, după ce autoritatea de reglementare americană (FAA) a pus capăt consemnării la sol din ultimele 20 de luni.

Avioanele Boeing 737 MAX au primit aprobare pentru a zbura din nou în SUA
Avioanele Boeing 737 MAX au primit aprobare pentru a zbura din nou în SUA

Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) a emis miercuri o autorizaţie pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou.

Care este riscul de a lua Covid-19 în avion. Studiu realizat în aeronave Boeing
Care este riscul de a lua Covid-19 în avion. Studiu realizat în aeronave Boeing

Riscul de a contracta COVID-19 într-un avion este foarte scăzut dacă pasagerii poartă mască, potrivit unui studiu realizat la bordul unor aeronave Boeing 767 şi 777 şi publicat joi de armata americană, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.