Un bărbat a murit, după ce a fost atacat de un rechin, în timp ce făcea surfing

atac rechin
Getty

Un bărbat în vârstă de 26 de an ani a murit sâmbătă după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în statul american California, au anunţat autorităţile din cadrul parcului naţional din Santa Cruz, citate de agenţia DPA.

Atacul a avut loc în jurul orei 13:30, la circa un kilometru şi jumătate de plaja Manresa State Beach, potrivit unui comunicat emis de Departamentul pentru Parcuri şi Recreaţie. Biroul Şerifului din Santa Cruz a precizat că zona este cunoscută şi sub numele de Sand Dollar Beach.

Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost declarat decedat la faţa locului, transmite Agerpres.

Autorităţile au declarat că nu se ştie din ce specie făcea parte rechinul care l-a atacat şi ucis pe surfer.Zona va rămâne închisă pe o distanţă de o milă (1,6 kilometri) la nord şi la sud de locul atacului timp de cel puţin cinci zile, în conformitate cu protocolul parcurilor naţionale.

Potrivit celui mai recent ordin de sănătate publică din Santa Cruz, plajele sunt închise publicului între orele 11:00 şi 17:00, însă este permisă traversarea plajelor pentru practicarea sporturilor, precum înot, caiac-canoe sau surfing.

Citește și
rechin
Momentul șocant în care un scafandru este atacat de un rechin. Ce a urmat. VIDEO
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Statul la plajă şi "alte activităţi pasive sau sedentare" la malul apei sunt interzise şi pot fi sancţionate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un scafandru ar fi fost devorat de un rechin, în Australia. Ce a păţit prietena lui
Un scafandru ar fi fost devorat de un rechin, în Australia. Ce a păţit prietena lui

Un scafandru a fost ucis în atacul unui rechin în largul Australiei.

Momentul șocant în care un scafandru este atacat de un rechin. Ce a urmat. VIDEO
Momentul șocant în care un scafandru este atacat de un rechin. Ce a urmat. VIDEO

Un scafandru a fost ataacat de un rechin în timp ce făcea scufundări în Marea Roșie cu un grup turistic.

Tânăr de 20 de ani, atacat de un rechin în timp ce practica surfing. Starea victimei
Tânăr de 20 de ani, atacat de un rechin în timp ce practica surfing. Starea victimei

Un surfer a fost rănit de un rechin duminică în largul unei plaje din vestul Australiei, au anunţat autorităţile, la mai puţin de o săptămână de la moartea unui înotător atacat de rechin în partea estică a continentului, potrivit AFP.

Bărbat muşcat de un rechin de mâini şi de picioare, pe o plajă extrem de populară
Bărbat muşcat de un rechin de mâini şi de picioare, pe o plajă extrem de populară

Plaja Cid Harbour din Australia a înregistrat al treilea atac al rechinilor din ultima perioadă.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă