Un bărbat a fost ars de viu de o mulțime furioasă, din cauza unor zvonuri. Îl bănuiau că răpește copii

Daniel Picazo

O mulţime de aproximativ 200 de persoane a linşat un bărbat pe care îl acuza că a încercat să răpească minori, în statul mexican Puebla, au anunţat autorităţile locale, potrivit La Libre.

“Aceasta nu este justiţie, este barbarie. Autorităţile competente au deschis deja o anchetă”, se arată într-un comunicat al municipalităţii din Huachinango.

Daniel Picazo, în vârstă de 31 de ani, a fost bătut şi ars de viu, vineri, de mulţimea furioasă, în localitatea Papatlazolco, situată la aproximativ 180 de kilometri de capitala Mexicului. Poliţiştii au încercat să îl salveze, dar au fost împiedicaţi de localnici.

În timp ce poliţiştii încercau să îl ţină pe bărbat în maşina lor, ca să fie în siguranţă, localnicii l-au scos pe bărbat din vehicul şi l-au dus cu forţa pe un teren de sport, unde l-au bătut, l-au stropit cu benzină şi i-au dat foc. Cadavrul a putut fi luat de acolo după ce mulţimea a părăsit locul.

Mobilizarea localnicilor şi acuzaţiile împotriva lui Picazo au pornit de la grupuri de mesagerie telefonică, pe care apărea că un presupus infractor este în oraş pentru a răpi minori. Presa locală scrie însă că nu există nicio dovadă împotriva bărbatului care a căzut victimă mulțimii furioase.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Victima a fost până în martie 2022 consilier în Camera Deputaţilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mii de oameni și-au părăsit casele, după un asediu de trei zile. Bărbați mascați au pornit focuri de arme, în Mexic. VIDEO
Mii de oameni și-au părăsit casele, după un asediu de trei zile. Bărbați mascați au pornit focuri de arme, în Mexic. VIDEO

Mii de locuitori au părăsit oraşul mexican Tila, fugind de un asediu intensiv de trei zile al unor bărbaţi puternic înarmaţi, şi încă se tem să se întoarcă, în ciuda faptului că trupele guvernamentale patrulează acum pe străzile goale.

Măsura autorităților din Grecia după ce a fost anunțat risc crescut de incendii. Sunt așteptate temperaturi de 45 de grade
Măsura autorităților din Grecia după ce a fost anunțat risc crescut de incendii. Sunt așteptate temperaturi de 45 de grade

Ministerul român al Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia. Din cauza temperaturilor extrem de ridicate, există un risc crescut de incendii în mai multe regiuni, mai anunță autoritățile.

Alegerile anticipate convocate de Macron aruncă în aer dreapta tradiţională franceză
Alegerile anticipate convocate de Macron aruncă în aer dreapta tradiţională franceză

Liderul republicanilor conservatori din Franţa a cerut marţi o alianţă între candidaţii partidului său (LR) şi partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen (RN) la alegerile parlamentare anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.