Un autocar s-a prăbușit de pe munte în Filipine. 17 persoane au murit

ambulanta filipine
Profimedia

Un autocar a ieşit de pe şosea şi s-a prăbuşit de pe un munte în centrul Filipinelor, provocând moartea a 17 pasageri, a declarat miercuri un responsabil regional, notează AFP.

Vehiculul circula pe o porţiune "propice accidentelor" în municipalitatea Hamtic din provincia Antique în momentul accidentului de marţi după-amiază, a explicat şeful agenţiei regionale de gestionare a dezastrelor, Roderick Train, care a comunicat bilanţul.

Pe lângă persoanele decedate, alte şapte sunt în stare critică la spital şi patru în stare stabilă, a precizat el pentru AFP, potrivit Agerpres.

"Este un drum de munte, deci autocarul a căzut de la înălţime. Acesta este motivul pentru care impactul a făcut atât de multe victime", a adăugat el.

Potrivit martorilor, a fost o "defecţiune mecanică", a relatat Train, indicând că şoferul "a pierdut controlul" din cauza unei "potenţiale defecţiuni a frânei".

Citește și
autocar
Un autocar cu 40 de persoane s-a răsturnat în Ialomița. A fost activat planul roșu de intervenție
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Operaţiunile de căutare şi salvare s-au încheiat dimineaţa, a continuat el, spunând că autorităţile vor încerca apoi să recupereze vehiculul.

Accidentele rutiere mortale sunt frecvente în Filipine, unde şoferii ignoră frecvent codul rutier, iar vehiculele sunt adesea prost întreţinute sau supraîncărcate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Accident în lanț cu 55 de persoane, în Timișoara. O mașină a fost lovită din spate de o alta, și aruncată într-un autocar
Accident în lanț cu 55 de persoane, în Timișoara. O mașină a fost lovită din spate de o alta, și aruncată într-un autocar

Coliziune în lanț, duminică seară, la ieșirea din Timișoara. O mașină, al cărei șofer ar fi vrut să vireze la stânga, a fost lovită din spate de un alt vehicul și aruncată în fața unui autocar, plin cu oameni.  

Un autocar cu 40 de persoane s-a răsturnat în Ialomița. A fost activat planul roșu de intervenție
Un autocar cu 40 de persoane s-a răsturnat în Ialomița. A fost activat planul roșu de intervenție

În Ialomița a fost activat duminică dimineață planul roșu de intervenție, după ce un autocar cu 40 de persoane s-a răsturnat.

Accident grav între o mașină și un autocar, în Caraș-Severin. Doi soţi au murit, iar fata lor de 14 ani a fost dusă la spital
Accident grav între o mașină și un autocar, în Caraș-Severin. Doi soţi au murit, iar fata lor de 14 ani a fost dusă la spital

O fată de 14 ani a fost dusă de urgenţă la spital, iar părinţii ei au murit, în urma unui grav accident rutier care a avut loc, vineri seară, în judeţul Caraş-Severin, între o maşină şi un autocar. Persoanele din autocar nu necesită îngrijiri medicale.

 

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă