Un atacator arab a ucis patru persoane în Israel. Individul a fost împuşcat mortal

israel
Getty

Un atacator arab a ucis, marţi, cel puţin patru persoane în oraşul Beersheba, din sudul Israelului, relatează News.ro.

Atacatorul a fost ulterior împuşcat mortal de un trecător. Acesta este unul dintre atacurile cu cel mai mare număr de morţi din Israel în ultimii ani, au anunţat Poliţia şi serviciile de urgenţă, conform Reuters.

Nu a existat nicio revendicare imediată a atacului. Presa israeliană l-a identificat pe atacator ca fiind un cetăţean arab din Israel, un fost profesor de liceu care fusese arestat pentru presupuse legături cu Statul Islamic.

Părea a fi un singur terorist pe care l-a cuprins dorinţa de a înjunghia... Un civil a luat iniţiativa şi l-a împuşcat şi l-a ucis”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Eli Levy, la Channel 13 TV.

Serviciul de ambulanţă Magen David Adom a informat că trei femei şi un bărbat au fost ucişi de atacator, care a comis atacul la o benzinărie şi la un centru comercial în aer liber. De asemenea, cel puţin alte două persoane au fost rănite, una dintre ele având răni grave.

Citește și
Un supraviețuitor de 96 de ani al Holocaustului a fost ucis într-un atac cu bombă în Harkov
Un supraviețuitor de 96 de ani al Holocaustului a fost ucis într-un atac cu bombă al rușilor în Harkov
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tensiunile se intensifică în Israel şi în teritoriile palestiniene pe măsură ce Ramadanul, care are locul în aprilie anul acesta, se apropie. Aceasta este o perioadă în care actele violente au izbucnit în trecut.

Mai multe atacuri de acest tip au avut loc în Ierusalimul de Est şi Cisiordania în ultimele săptămâni, unii dintre suspecţi fiind împuşcaţi mortal de forţele israeliene.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Zelenski: Un fost prizonier în lagărele naziştilor a fost ucis de un proiectil rusesc
Zelenski: Un fost prizonier în lagărele naziştilor a fost ucis de un proiectil rusesc

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou discurs, că a semnat un decret prin care decorează 105 dintre “luptătorii” Ucrainei, 7 dintre ei fiind decedaţi.  

Un supraviețuitor de 96 de ani al Holocaustului a fost ucis într-un atac cu bombă al rușilor în Harkov
Un supraviețuitor de 96 de ani al Holocaustului a fost ucis într-un atac cu bombă al rușilor în Harkov

Un supraviețuitor în vârstă de 96 de ani al Holocaustului a fost ucis într-un atac cu bombă al rușilor în orașul ucrainean Harkov, scrie The Guardian.

 

Un ofiţer superior al marinei ruse a fost ucis, susţine Ucraina
Un ofiţer superior al marinei ruse a fost ucis, susţine Ucraina

Autorităţile din Ucraina anunţă că a fost ucis în timpul ostilităţilor un ofiţer superior de navă rus, potrivit BBC, scrie News.ro. 

Ucraina anunţă moartea a celui de-al cincilea general rus
Ucraina anunţă moartea a celui de-al cincilea general rus

Forţele armate ucrainene au anunţat sâmbătă eliminarea în luptă a generalul-locotenentului rus Andrei Mordvciov, comandantul Armatei a VIII-a ruse din cadrul Districtului militar Sud al Federaţiei Ruse, ucis la 19 martie în Cernobaievka, regiunea Herson.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.