Ucraina acuză Kremlinul de genocid. Ar fi vorba de aproape 200.000 de victime

Kremlin
iStock

Guvernul ucrainean a cerut comunităţii internaţionale să recunoască drept genocid deportarea stalinistă a 200.000 de tătari din Crimeea în urmă cu 75 de ani, informează sâmbătă EFE.

"Cerem partenerilor noştri internaţionali să onoreze victimele inocente ale deportării, să condamne această crimă a regimului comunist totalitar şi să recunoască deportarea tătarilor din Crimeea din 1944 ca fiind un genocid", potrivit ministerului afacerilor externe de la Kiev.

Parlamentul Ucrainei, Rada Supremă, a recunoscut drept genocid deportarea tătarilor din Crimeea, iar pe 23 aprilie Mejils, adunarea populară a tătarilor din Crimeea, a făcut apel într-o scrisoare adresată statelor membre ale ONU să procedeze în mod similar.

Conform datelor deţinute de Kiev, 191.400 de persoane au fost deportate din Crimeea în primele două zile ale operaţiunii staliniste de deportare, în timp ce alte 5.989, acuzate că au cooperat cu Germania nazistă şi cu alte "elemente anti-sovietice" au fost arestaţi şi trimişi în Gulag sau în lagăre de muncă sovietice.

Tătarii din Crimeea, care au legături cu tătarii ruşi, au fost principalii locuitori ai peninsulei din Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014, până când imperiul rus au cucerit-o în secolul al XVIII-lea.

Citește și
kim jong un
Coreea de Nord compară sancțiunile NATO cu un genocid

În timpul perioadei staliniste, tătarii, asemenea cecenilor şi inguşilor, au fost deportaţi în masă în republici din Asia Centrală, reuşind să se întoarcă în Crimeea în timpul Perestroikăi şi, într-un număr mai mare, după căderea Uniunii Sovietice în 1991.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
"Măcelarul din Balcani", Ratko Mladic, condamnat la închisoare pe viață pentru genocid

Fostul șef militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladic, a fost găsit vinovat de justiția internațională de genocid și de comiterea unora dintre cele mai mari atrocități în timpul războiului bosniac, relatează BBC.

Coreea de Nord compară sancțiunile NATO cu un genocid
Coreea de Nord compară sancțiunile NATO cu un genocid

Coreea de Nord a cerut vineri Organizației Națiunilor Unite încetarea sancțiunilor adoptate împotriva sa după cel mai recent test nuclear, afirmând că acestea sunt echivalente cu un genocid, informează Reuters.

8.000 de musulmani, ucisi in 1995. Autorul celui mai mare masacru comis in Europa in ultimii 70 de ani si-a aflat sentinta
8.000 de musulmani, ucisi in 1995. Autorul celui mai mare masacru comis in Europa in ultimii 70 de ani si-a aflat sentinta

Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie (TPIY) l-a declarat joi, la Haga, pe fostul lider politic al sarbilor bosniaci, Radovan Karadzic, vinovat de genocid la Srebrenica, transmite Reuters, citata de Agerpres.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă