Turcia acuză cinci țări că au format o ”alianță a răului”. La cine se referă

Turcia acuză cinci țări că au format o ”alianță a răului”. La cine se referă
Getty

Turcia acuză Grecia, Cipru, Egipt, Franța și Emiratele Arabe Unite că au căutat să formeze o „alianță a răului” după ce aceste țări au emis o declarație comună prin care denunțau politicile Ankarei în estul Mediteranei și Libia.

 

Într-o declarație de presă dură, purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe, Hami Aksoy, a acuzat marți cele cinci țări că urmăresc „haosul regional și instabilitatea” în estul Mediteranei, sacrificând totodată „speranța democrației libienilor pentru agresiunea nesăbuită a dictatorilor”, scrie Associated Press.

Acuzațiile vin după ce miniștrii de externe din cele cinci țări au organizat luni o teleconferință pentru a discuta situația din estul Mediteranei, unde Turcia a forat în căutarea de posibile depozite de hidrocarburi într-o zonă offshore în care Cipru are drepturi economice exclusive, precum și situația din Libia.

 

Citește și
Migranți Siria
Coronavirusul îi sperie mai mult decât războiul. Ce au făcut mii de migranți din Siria
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Turcia își arogă drepturi economice în mare parte din Mediterană

 

Turcia a semnat anul trecut un controversat acord de delimitare a frontierei maritime, precum și un acord de cooperare militară cu guvernul recunoscut internațional de la Tripoli.

Turcia susține că acordul îi acordă drepturi economice într-o mare parte a Mării Mediterane de est și împiedică orice proiecte legate de energie să înainteze fără acordul Ankarei.

Grecia și Cipru au protestat față de acord, spunând că acesta contravine legislației internaționale și încalcă propriile lor drepturi în zonă.

Cele cinci țări au denunțat ceea ce au spus a fi a șasea încercare a Turciei în mai puțin de un an de a „efectua operațiuni ilegale de foraj în zonele maritime ale Ciprului”.

Turcia nu recunoaște ca stat Ciprul împărțit etnic și revendică o mare parte din zona economică exclusivă a acestuia ca fiind proprie.

Cipru a fost împărțit în 1974, când Turcia a invadat țara după lovitura de stat dată de către susținătorii unirii cu Grecia.

Un stat turco-cipriot turc este recunoscut doar de Turcia. În plus, cei cinci miniștri au protestat și asupra acordurilor semnate de Turcia cu guvernul Libiei susținut de Națiunile Unite, despre care spun că reprezintă o încălcare a dreptului internațional și a embargoului asupra armelor impus Libiei de ONU.

”Miniștrii au condamnat cu tărie interferența militară a Turciei în Libia și au cerut Turciei să respecte pe deplin embargoul armelor ONU și să oprească fluxul de luptători străini din Siria în Libia. Aceste evoluții reprezintă o amenințare pentru stabilitatea vecinilor Libiei în Africa, precum și în Europa ”, au declarat cele cinci națiuni.

 

Turcia spune că Franța este ”patron” al alianței

 

În răspunsul său, Ministerul turc de Externe a acuzat Grecia și Cipru că au evitat dialogul cu Turcia și au dat vina pe Egipt pentru că nu protejează drepturile și interesele propriului său popor.

De asemenea, a acuzat Emiratele Unite că s-au alăturat celorlalți din ostilitate împotriva Turciei și a acuzat Franța că ar fi căutat să acționeze ca „patron” al alianței.

„Solicităm acestor țări să acționeze în conformitate cu bunul simț, legile și practicile internaționale”, a declarat Aksoy, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe turc.

„Pacea și stabilitatea în regiune pot fi stabilite printr-un dialog sincer și autentic, nu prin alianțe ale răului”, a mai spus acesta.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Străzile unui oraș din Turcia, pustii din cauza pandemiei, au fost, invadate de oi
Străzile unui oraș din Turcia, pustii din cauza pandemiei, au fost, invadate de oi

Când oamenii stau în case, locul liber este ocupat de cine se nimerește.

Coronavirusul îi sperie mai mult decât războiul. Ce au făcut mii de migranți din Siria
Coronavirusul îi sperie mai mult decât războiul. Ce au făcut mii de migranți din Siria

Mii de refugiaţi sirieni au început să părăsească taberele de la granița cu Turcia și să revină la locuinţele lor din provincia Idleb.

Sute de persoane, arestate în Turcia pentru postări „provocatoare” legate de coronavirus
Sute de persoane, arestate în Turcia pentru postări „provocatoare” legate de coronavirus

Turcia a arestat 410 persoane pentru postări „provocatoare” în social media legate de epidemia cu noul coronavirus, a anunţat miercuri ministrul turc de interne, Suleiman Soylu, transmite Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă