Turcia a expulzat spre Germania cinci presupuşi jihadişti

Evadare în masă dintr-o tabără din Siria
Getty

Turcia a expulzat marţi spre Germania cinci presupuşi membri ai organizaţiei jihadiste Stat Islamic (SI) care au cetăţenie germană, a anunţat Ministerul de Interne turc citat de agenţia de presă Anadolu, informează AFP.

"Cinci combatanţi terorişti străini de cetăţenie germană au fost expulzaţi spre ţara lor de origine marţi", a precizat ministerul.

Ankara le cere regulat ţărilor occidentale să-şi repatrieze cetăţenii care s-au raliat grupării SI în Siria şi în Irak, însă acestea sunt puţin dornice să-i recupereze, în special din raţiuni de securitate, dar şi pentru că o astfel de măsură nu se bucură de popularitate pe teritoriul lor, transmite Agerpres.

Luna trecută, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că circa 1200 de membri ai SI se află în prezent în închisorile turce. El a precizat că Turcia a capturat 287 de jihadişti ai SI care au evadat din închisoare după declanşarea unei ofensive a Ankarei la începutul lui octombrie împotriva miliţiei kurde Unităţile de Apărare a Poporului (YPG), vârful de lance în lupta anti-SI, în nordul Siriei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
militari francezi
Militari francezi, morți după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbușit în Mali. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Jihadiști condamnați la moarte pentru un atac din 2016. Cum au fost ucise victimele
Jihadiști condamnați la moarte pentru un atac din 2016. Cum au fost ucise victimele

Un tribunal antiterorist din Bangladesh a condamnat la moarte, miercuri, 7 din cei 8 acuzaţi pentru atacul jihadist asupra restaurantului Holey Artisan din Dhaka, în 2016.

Militari francezi, morți după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbușit în Mali. VIDEO
Militari francezi, morți după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbușit în Mali. VIDEO

Cel puțin 13 militari francezi au murit marți în timpul unei operațiuni împotriva juhadiștilor din Mali, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbușit, au anunțat autoritățile franceze.

Jihadist ISIS, repatriat de turci în România. Erdogan:
Jihadist ISIS, repatriat de turci în România. Erdogan: "Nu e problema mea"

Turcia va repatria către mai multe state europene 33 de presupuşi membri ai grupării jihadiste Stat Islamic aflaţi în prezent în închisorile turceşti, scrie miercuri cotidianul Hurriyet, citat de agenţia EFE.

Jihadişti arestaţi în Germania. Oraşul în care plănuiau un atentat cu bombă
Jihadişti arestaţi în Germania. Oraşul în care plănuiau un atentat cu bombă

Poliţia din Germania a arestat trei persoane în oraşul Offenbach din vestul ţării, sub bănuiala că pregăteau un atac cu explozibili în numele grupării radicale Statul Islamic, au anunţat marţi procuratura regională, citată de Reuters.

Unul dintre cei mai temuţi jihadişti, ucis în locuinţa sa de armata israeliană. VIDEO
Unul dintre cei mai temuţi jihadişti, ucis în locuinţa sa de armata israeliană. VIDEO

Forţele israeliene l-au ucis pe Baha Abu Al-Atta, un comandant militar al grupării palestiniene Jihadul Islamic, cu o lovitură aeriană care i-a lovit domiciliul marţi dimineaţă, au declarat oficiali palestinieni şi israelieni, relatează Reuters şi AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.