Tensiuni în regiunea separatistă Transnistria. Statele Unite ale Americii anunță că susţin ”suveranitatea” Republicii Moldova

×
Codul embed a fost copiat

Statele Unite au transmis, miercuri, că susţin "suveranitatea" Republicii Moldova, ca reacţie la situația din Transnistria.

Această regiune separatistă pro-rusă a Moldovei a cerut Rusiei "măsuri de protecţie", pe fondul tensiunilor exacerbate de conflictul din ţara vecină Ucraina, relatează AFP.

"Statele Unite susţin cu fermitate suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, potrivit Agerpres.

Guvernul Republicii Moldova respinge "declaraţiile propagandistice" ale Tiraspolului, a afirmat miercuri vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, într-o primă reacţie a autorităţilor de la Chişinău la rezoluţia adoptată anterior în cursul zilei de Congresul aşa-zişilor deputaţi "de toate nivelurile" din regiunea transnistreană.

"Guvernul Republicii Moldova şi Biroul Politici de Reintegrare resping declaraţiile propagandistice venite dinspre Tiraspol. Ţinem să subliniem că regiunea transnistreană beneficiază de pe urma politicilor de pace, securitate şi integrare europeană pe care le promovează Chişinăul în cadrul legăturilor sale cu Uniunea Europeană", a declarat Oleg Serebrian.

Citește și
parlamentul moldovei
Reacția Chișinăului după congresul din Transnistria: ”O scamatorie. Tiraspolul și Kremlinul încearcă isterizarea societății”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Rusia reacționează oficial la cererea Transnistriei de a primi ”protecție”: ”Este una dintre prioritățile noastre”
Rusia reacționează oficial la cererea Transnistriei de a primi ”protecție”: ”Este una dintre prioritățile noastre”

Sunt tensiuni în creștere la granița Republicii Moldova. Regiunea separatistă Transnistria a cerut protecția Rusiei împotriva unui așa-zis război economic, declanșat de guvernul de la Chișinău.

Reacția Chișinăului după congresul din Transnistria: ”O scamatorie. Tiraspolul și Kremlinul încearcă isterizarea societății”
Reacția Chișinăului după congresul din Transnistria: ”O scamatorie. Tiraspolul și Kremlinul încearcă isterizarea societății”

Așa-zisul congres din Transnistria, prin care separatiștii au cerut ”protecția” Rusiei, reprezintă doar o ”scamatorie” pusă la cale de Tiraspol și Kremlin, menită să isterizeze societatea, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului moldovean.

 

Transnistria va cere „protecție” Rusiei „din cauza presiunilor Republicii Moldova”. Chișinăul, acuzat de „genocid”
Transnistria va cere „protecție” Rusiei „din cauza presiunilor Republicii Moldova”. Chișinăul, acuzat de „genocid”

Congresul convocat la Tiraspol a votat, miercuri, o rezoluţie în care susţine teza suveranităţii regiunii şi cere ajutor în acest sens, potrivit postărilor de pe canalele oficiale de Telegram ale regiunii.

Separatiștii pro-ruși din Transnistria s-au reunit pe fondul escaladării tensiunilor. Anexarea la Rusia, pe ordinea de zi
Separatiștii pro-ruși din Transnistria s-au reunit pe fondul escaladării tensiunilor. Anexarea la Rusia, pe ordinea de zi

Consiliul Suprem de la Tiraspol a anunţat ce se va discuta, miercuri, la Congresul deputaţilor transnistreni de toate nivelurile. Unele voci se temeau că Transnistria va cere alipirea la Federaţia Rusă: „Un apel inoportun”, spune o deputată locală.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă