Britanicii acuză "haosul" din sistemul de testare pentru Covid-19. Franța introduce noi restricții

×
Codul embed a fost copiat

Franța a introdus noi restricții la Marsilia și Bordeaux, principalale focare de coronavirus. În tot acest timp, ministrul Sănătăţii din Marea Britanie admite că sunt "provocări" în sistemul național de testare, din cauza cererii foarte mari.

Dar, mulți britanici vorbesc despre "haos", "o veritabilă loterie" și "întârzierea rezultatelor" la teste. Pe de altă parte, un oficial de la Beijing susține că un vaccin chinezesc anti-Covid ar putea fi disponibil pentru publicul larg, în noiembrie sau decembrie.

Folosirea paturilor de spital pentru bolnavi de Covid-19 în oraşul francez Marsilia este ... "aproape de saturaţie". De asemenea, cu excepţia urgenţelor, intervenţiile chirurgicale au fost reduse. Asta, în condiţiile creşterii abrupte a numărului de infectări. Rata de incidenţă s-a ridicat la 312 teste pozitive la 100.000 de locuitori.

Măsuri de limitare a adunărilor publice au fost introduse la Marsilia, dar şi la Bordeaux.

Fabienne Buccio, Nouvelle Aquitaine prefect: „Închiderea administrativă a barurilor şi restaurantelor care nu respectă regulile sanitare. În barurile şi restaurantelor oraşului Bordeaux este permisă servirea clienţilor doar la mese. Este interzisă difuzarea muzicii în afara localurilor. Nu mai mult de 10 persoane adunate la un loc în parcuri, grădini, pe plaje şi pe faleze.”

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Marsilia şi Bordeaux sunt principalele focare de coronavirus într-o ţară care înregistra, duminică, peste 10.500 de noi cazuri în 24 de ore. Totuşi ultimul bilanţ zilnic raportat luni seară în Franţa a coborât la aproape 6.160.

Pe de altă parte, sistemul de testare "fără pereche" în lume, cum se lauda guvernul britanic, nu face faţă numărului foarte mare de solicitări. Oameni care au nevoie de un test nu-l pot obţine. Din această cauză e multă frustrare printre localnicii din Bolton, oraşul cu cea mai mare rata de infectare din Anglia.

Locuitor: „Zile în şir am încercat degeaba să ne înscriem online pentru testare. Dacă suni la numerele de telefon puse la dispoziţie, răspunde doar robotul, un mesaj înregistrat care te înştiinţează că nu te poţi programa pentru testare.”

Bolton se afla în continuare în carantină la nivel local, dar numărul infecţiilor creşte alarmant: În săptămâna de până la 10 septembrie s-au înregistrat echivalentul a 192 de noi cazuri la sută de mii de locuitori.

Gerard Tubb, Sky News: „Dacă un locuitor din Bolton pleacă din acest oraş trebuie să intre automat în autoizolare, două săptămâni, oriunde în restul ţării. De fapt, rata de infectare din Bolton este de aproape zece ori mai mare decât limita care plasează o ţară pe lista de carantină a guvernului britanic.”

Lipsa de teste pentru personalul medical duce la absenţa de la serviciu a unor cadre medicale suspectate de infectare. Deja este un risc pentru funcţionarea spitalelor, avertizează responsabilii din sistemul public de sănătate.

Restricţiile în vigoare pentru Lisabona au fost extinse la nivelul întregii Portugalii. Nu mai sunt permise adunări mai mari de zece persoane, iar vânzarea alcoolului are oră de închidere, 8 seara.

Responsabilii din sistemul de sănătate din Republica cehă avertizează asupra creșterii ... "exponențiale" a numărului de infectări. Zilnic, sunt peste o mie de noi teste pozitive. O persoană infectată transmite acum virusul, în medie, la 1,6 persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

 

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă