Țara europeană care a autorizat Remdesivirul ca tratament împotriva Covid-19

remdesivir
Shutterstock

Remdesivir, primul medicament care a demonstrat o eficacitate relativă în cazul COVID-19, va fi autorizat în Elveţia pentru tratarea pacienţilor atinşi de această boală, în afara studiilor clinice, a anunţat joi institutul Swissmedic, potrivit AFP.

"Swissmedic, Institutul Elveţian pentru Produse Terapeutice, a decis să autorizeze provizoriu introducerea pe piaţă a Remdesivir. Un număr mai mare de pacienţi cu COVID-19 vor putea fi trataţi astfel", a afirmat institutul într-un comunicat.

Institutul a luat această decizie după "o analiză a raportului riscuri/beneficii", astfel că medicamentul, distribuit sub denumirea comercială "Veklury", "poate fi utilizat fără autorizaţie în spitale elveţiene pentru tratamentul pacienţilor cu COVID-19", în aşteptarea deciziei definitive de punere sau nu pe piaţă, se arată în comunicat.

Dezvoltat iniţial împotriva febrei hemoragice Ebola, acest antiviral reprezintă prima terapie care a demonstrat o oarecare eficacitate în cazul pacienţilor internaţi pentru COVID-19 într-un studiu clinic de dimensiuni semnificative, chiar dacă efectul este considerat a fi unul modest.

Utilizarea de urgenţă a acestui medicament în spitale a fost autorizată de Statele Unite, apoi de Japonia. Europa ar trebui să autorizeze folosirea sa în curând.

Citește și
remdesivir
O companie americană de medicamente a stabilit prețul tratamentului cu Remdesivir pentru Covid-19
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat săptămâna trecută autorizarea unei "puneri pe piaţă condiţionate" a Remdesivir în cadrul Uniunii Europene pentru pacienţii grav bolnavi afectaţi de noul coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
SUA au cumpărat toată producția de Remdesivir pe următoarele 3 luni
SUA au cumpărat toată producția de Remdesivir pe următoarele 3 luni

Statele Unite au cumpărat toată producția din următoarele trei luni de remdesivir, unul dintre cele două medicamente ce au dovedit până acum că funcționează contra Covid-19, americanii nelăsând nimic pentru Europa sau restul lumii, scrie The Guardian.

O companie americană de medicamente a stabilit prețul tratamentului cu Remdesivir pentru Covid-19
O companie americană de medicamente a stabilit prețul tratamentului cu Remdesivir pentru Covid-19

Compania americană de medicamente Gilead Sciences a stabilit preţul unei serii de tratament antiviral remdesivir la 2.340 de dolari pe pacient, pentru ţările bogate, şi a convenit să trimită aproape toată producţia medicamentului în SUA, transmite Reute

Tratamentul autorizat în SUA, Remdesivir, aproape identic cu un vaccin pentru pisici
Tratamentul autorizat în SUA, Remdesivir, aproape identic cu un vaccin pentru pisici

Tratamentul aprobat în SUA pentru cazurile grave de coronavirus, Remdesivir, este aproape identic cu un vaccin pentru pisici, scrie The Atlantic.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă