Tara care a decis ca pacienții care fac Covid și nu sunt vaccinați să plătească tratamentul în spital

Lista centrelor de vaccinare anti-Covid-19 cu program prelungit din București
Getty

În Singapore, autoritățile au decis ca persoanele care fac Covid 19, dar nu sunt vaccinate să își plătească tratamentul atunci când ajung în spital.

Ministrul Sănătății din Singapore, Ong Ye Kung, a transmis, luni, printr-o videoconferință că taxele de spitalizare vor fi impuse pacienților Covid care sunt eligibili pentru vaccinul gratuit, dar care nu vor să se vaccineze, conform Yahoo News.

El a precizat că facturarea se va face în așa fel, încât costurile să rămână destul de mici.

“Spitalele nu vor să factureze acești pacienți, dar trebuie să trimitem acest semnal important pentru a îndemna pe toată lumea să se vaccineze dacă sunteți eligibil”, a transmis Ong Ye Kung.

Acest lucru se va impune după 8 decembrie, dar cei care sunt parțial vaccinați nu vor fi taxați până pe 31 decembrie.

Citește și
certificat covid
Legea privind certificatul de vaccinare la locul de muncă intră în dezbaterile deputaților
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Facturile medicale legate de COVID-19 pentru cei care nu sunt eligibili pentru vaccinare vor fi în continuare plătite integral de guvern, cum ar fi copiii sub 12 ani sau persoanele neeligibile din punct de vedere medical.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cercetătorii confirmă că vaccinurile pe bază de ARN mesager cresc riscul de miocardită şi pericardită, dar cazurile sunt rare
Cercetătorii confirmă că vaccinurile pe bază de ARN mesager cresc riscul de miocardită şi pericardită, dar cazurile sunt rare

Vaccinurile pe bază de ARN mesager împotriva COVID-19 cresc riscul de miocardită şi pericardită, însă acesta este rar şi nu afectează beneficiul vaccinării, a indicat luni un amplu studiu francez, potrivit AFP.

Legea privind certificatul de vaccinare la locul de muncă intră în dezbaterile deputaților
Legea privind certificatul de vaccinare la locul de muncă intră în dezbaterile deputaților

Proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării la locul de muncă a certificatului privind COVID-19 a intrat în procedură de urgenţă pe ordinea de zi a dezbaterilor din Camera Deputaţilor, sub rezerva depunerii raportului.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.