Țara care a anunțat că a scăpat de coronavirus. Premierul a dansat de fericire

×
Codul embed a fost copiat

Noua Zeelandă nu mai are niciun caz activ de coronavirus, au anunţat luni autorităţile sanitare după ieşirea din izolare a ultimului pacient, informează AFP.

 

Directorul general din Ministerul Sănătăţii Ashley Bloomfield a văzut în această etapă un succes de care ţara ar putea fi mândră, transmite News.ro.

"Faptul că nu mai avem niciun caz activ pentru prima dată din 28 februarie este cu siguranţă o etapă importantă în periplul nostru dar, aşa cum am mai spus, va fi esenţial să menţinem vigilenţa contra Covid-19", a afirmat acesta într-un comunicat.

Noua Zeelandă a fost lăudată pentru răspunsul eficient la epidemia de coronavirus, care a implicat în special o izolare strictă de şapte săptămâni, până în mai.

Citește și
coronavirus
Coronavirus România, 8 iunie. 125 de cazuri noi, 20.604 de persoane infectate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Arhipelagul din Pacificul de Sud, care are o populaţie de cinci milioane de locuitori, a numărat 1.154 de cazuri şi 22 de decese.

Niciun nou caz de contaminare nu a fost înregistrat de 17 zile. De o săptămână, nu a mai fost reportat niciun caz activ.

„Ultimul caz nu avea simptome de 48 de ore şi a fost considerat vindecat"
, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Premierul a dansat de fericire
 

În timpul unei conferințe în care anunța că țara nu mai are niciun caz activ de coronavirus, premierul a fost întrebat cum a sărbătorit veștile bune, declarând că a dansat de fericire împreună cu fiica sa, potrivit newshub.co.nz.

„I-am arătat fiicei mele, Neve. A fost luată prin surprindere, dar s-a alăturat, deși nu avea nici cea mai mică idee pentru ce dansez prin salon”, a mai spus prim-ministrul.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Coronavirus România, 8 iunie. 125 de cazuri noi, 20.604 de persoane infectate
Coronavirus România, 8 iunie. 125 de cazuri noi, 20.604 de persoane infectate

Coronavirus România, 8 iunie. Până în prezent, pe teritoriul României sunt 20.604 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 1339 de decese. Autoritățile anunță 125 de cazuri noi de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore.

Pandemia a lovit în plin industria auto de lux. Câți angajați vor concedia Bentley și Aston Martin
Pandemia a lovit în plin industria auto de lux. Câți angajați vor concedia Bentley și Aston Martin

Renumiţii producători de automobile de lux Bentley şi Aston Martin nu sunt imuni la impactul pandemiei de coronavirus asupra economiei şi industriei auto mondiale.

Cum va arăta noul an școlar. Ce decizii ar putea lua ministrul Educației
Cum va arăta noul an școlar. Ce decizii ar putea lua ministrul Educației

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat că infrastructura şcolară nu permite, în acest moment, organizarea de cursuri respectând distanţa fizică de doi metri între persoane.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.