Taiwanul efectuează exerciţii militare cu muniţie reală după ce China a anunțat încheierea operațiunilor din jurul insulei

China vs Taiwan
Shutterstock

Armata taiwaneză a efectuat joi un nou exerciţiu militar cu muniţie reală, după ce Beijingul, care-şi continuă ameninţările, a încheiat cele mai importante manevre militare chineze organizate vreodată în jurul insulei pe care o revendică, relatează AFP.

 

Forţele taiwaneze au efectuat tiruri cu obuze şi rachete de semnalizare în cadrul acestui exerciţiu de apărare, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al celui de-al 8-lea Corp de armată, Lou Woei-jye.

Aceste manevre au început la ora locală 8:30 (3:30, ora României), în comitatul Pingtung (sud), şi au durat o oră, a precizat el.

Într-o trasmisiune în direct, piese de artilerie aliniate pe coastă şi militari, repartizaţi în unităţi, au tras unele după altele obuze către larg.

Taiwanul a efectuat un exerciţiu militar la Pingtung marţi.

Citește și
China vs Taiwan
China îşi retrage promisiunea de a nu trimite trupe în Taiwan după „unificare”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Potrivit armatei taiwaneze, sute de militari au participat la aceste două exerciţii.

Autorităţile taiwaneze au minimalizat amploarea acestor exerciţii şi au dat asigurări că erau programate dinainte şi nu au fost un răspuns la exerciţiile militare ale Chinei.

Beijingul s-a înfuriat după o vizită în Taiwan, săptămâna trecută, a preşedintei Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi şi a lansat exerciţii aeriene şi maritime, timp de mai multe zile, în jurul insulei.

Taipeiul a acuzat China de faptul că a folosit drept un pretext vizita lui Pelosi pentru a se antrena în vederea unei invazii.

Obiectivele exercițiilor militare efectuate de Taiwan

Aceste noi exerciţii efectuate joi de către Taiwan au „două obiective”, şi anume „să se asigure de starea bună a artileriei şi de buna ei mentenanţă” şi „să confirme rezultatele precedentelor exerciţii militare organizate în 2021”, a precizat Lou Woei-jye.

Beijingul a anunţat miercuri sfârşitul manevrelor sale, anunțând că forţele chineze au „efectuat cu bine diverse sarcini” în Strâmtoarea Taiwan şi ameninţând că va continua să patruleze în aceste ape.

China a dat, totodată, asigurări că „va continua să desfăşoare antrenamente militare şi să se pregătească de război”.

Beijingul ameninţă într-o Carte Albă că nu va renunţa la forţă, Taipeiul respinge modelul „o ţară, două sisteme”

În paralel, Biroul chinez al Afacerilor Taiwaneze a anunţat tot miercuri, într-o Carte Albă, că Beijingul „nu va renunţa la folosirea forţei” împotriva vecinului său şi că îşi rezervă „posibilitatea de lua toate măsurile necesare”.

Suntem dispuşi să creăm un vast spaţiu (de cooperare) pentru a ajunge la o reunificare paşnică”, se arată în Cartea Albă.

Însă nu vom lăsa nicio marjă de manevră acţiunilor separatiste care ca obiectiv o pseudo-independenţă a Taiwanului”, subliniază Beijingul.

Ministerul taiwanez de Externe, în acord cu principalul său organ de decizie privind China, a respins modelul „o ţară două sisteme” pe care Beijingul l-a propus Taiwanului.

Întreaga Declaraţie a Chinei este absolut contrară statu-quoului şi realităţii Strâmtorii”, a subliniat într-o conferinţă de presă o purtătoare de cuvânt a ministeului, Joanne Ou.

Expresia „o ţară, două sisteme” desemnează un principiu menit să ofere o anumită autonomie regiunilor chineze Hong Kong şi Macao.

Taiwanul organizează cu regularitate exerciţii militare care simulează o invazie chineză.

Luna trecută, armata taiwaneză a exersat o respingere a unei debarcări, într-o „operaţiune de interceptare comună”, în cadrul celor mai mari exerciţii anuale taiwaneze.

Miza și istoria conflictului dintre China și Taiwan. De ce insula este importantă pentru restul lumii

SUA au transmis că dacă președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, ar vizita Taiwanul atunci China ar putea trage cu rachete în apropierea insulei. China a avertizat că Statele Unite ale Americii vor fi „răspunzătoare” pentru această vizită şi că ele vor trebui să „plătească preţul”.

China consideră Taiwanul o provincie separatistă care, în cele din urmă, va fi din nou sub controlul Beijingului. Președintele Chinei, Xi Jinping, a transmis că „reunificarea” cu Taiwan „trebuie îndeplinită” și nu a exclus posibila utilizare a forței pentru a realiza acest lucru.

Pe de altă parte, Taiwanul se consideră o țară independentă, cu propria constituție și lideri aleși în mod democratic.


De unde a pornit totul? Aflați AICI.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
China anunță încheierea exercițiilor militare din jurul Taiwanului
China anunță încheierea exercițiilor militare din jurul Taiwanului

Armata chineză a anunţat miercuri încheierea "cu succes" a exerciţiilor militare din jurul Taiwanului, transmite dpa.

China îşi retrage promisiunea de a nu trimite trupe în Taiwan după „unificare”
China îşi retrage promisiunea de a nu trimite trupe în Taiwan după „unificare”

China şi-a retras promisiunea de a nu trimite trupe în Taiwan după ce va lua insula înapoi, arată un document oficial publicat miercuri.

Ambasadorul Chinei în Australia: „Taiwanul nu este un stat independent. Suntem gata să folosim toate mijloacele necesare”
Ambasadorul Chinei în Australia: „Taiwanul nu este un stat independent. Suntem gata să folosim toate mijloacele necesare”

China lansează o nouă amenințare de invazie a Taiwanului. Ambasadorul avertizează că este „gata să folosească toate mijloacele necesare” pentru a prelua controlul asupra insulei, refuzând în același timp să excludă forța.

Nancy Pelosi, despre Xi Jinping. „Bătăuș speriat”. Declarația fără precedent despre președintele Chinei
Nancy Pelosi, despre Xi Jinping. „Bătăuș speriat”. Declarația fără precedent despre președintele Chinei

Nancy Pelosi l-a numit pe președintele chinez Xi Jinping „un bătăuș speriat” într-un moment în care tensiunile dintre China și Taiwan sunt la cote maxime.

Ministrul taiwanez de externe avertizează: China pregăteşte o invazie în insulă
Ministrul taiwanez de externe avertizează: China pregăteşte o invazie în insulă

China utilizează manevrele militare drept pretext pentru a se pregăti de o invazie în insula ce se autoguvernează în mod democratic, a avertizat marţi ministrul taiwanez de externe.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă