Summit fără consens între cei mai puternici lideri ai lumii. Decizia privind Rusia

×
Codul embed a fost copiat

Summitul G7 se încheie luni la Biarritz, în Franţa. În cursul zilei de duminică, liderii mondiali au avut discuţii pe tema acordurilor comerciale, dar şi despre criza ecologică din Brazilia şi negocierile cu Iranul.

În cursul zilei de duminică, ministrul de externe iranian a făcut o vizită surpriză la summit, unde a avut discuţii cu preşedintele francez Macron. Pe de altă parte, Boris Johnson s-a întâlnit cu Donald Trump pentru prima dată, de când a devenit premierul, Marii Britanii. Trump l-a numit "omul cel mai potrivit pentru finalizarea BREXIT-ului". Însă a aflat, de la Johnson că "America trebuie să facă niște compromisuri", dacă vrea un acord comercial cu Marea Britanie.

Mai marii lumii s-au asezat la aceeaşi masă pentru a discuta despre starea economiei la nivel global, dar si despre securitatea lumii. Au convenit sa aiba un mesaj comun pentru Iran. “Am avut o discuţie constructivă, care a clarificat faptul că toată lumea e de acord că Iranul nu trebuie să obţină arme nucleare şi că toată lumea vrea să obţină acest lucru printr-o soluţie negociată”, a conchis Angela Merkel

O surpriză pentru toată lumea, în afara organizatorilor francezi, a fost sosirea pe nepusă masă a ministrului de externe iranian Mohammad Zarif. Oficialul de la Teheran s-a întâlnit cu preşedintele francez Macron, în cadrul unui dejun de lucru, şi a plecat după câteva ore.

La reuniunea G7 a avut loc şi prima întrevedere între Donald Trump si Boris Johnson, dupa ce acesta din urmă a preluat frâiele în Marea Britanie, in plină criză a BREXIT-ului. La un dejun de lucru, cei doi au discutat, evident, despre BREXIT si relatiile comerciale bilaterale dupa ce Regatul Unit se va desprinde de Uniunea Europeana.

Citește și
Donald Trump si Boris Johnson
Victoriile lui Trump la summit-ul G7. Ce a obţinut de la britanici şi japonezi
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Boris Johnson s-a întâlnit şi cu Donald Tusk, dupa un schimb de replici de la distanţă in privinta celui care va purta responsabilitatea unui eventual BREXIT fara acord.

 

Decizia luată la summitul G7 privind Rusia

 

În ceea ce priveşte relaţia cu Kremlinul, cei şapte lideri "s-aupus de acord asupra ideii că G7 întăreşte dialogul şi coordonarea cu Rusia asupra crizelor actuale, însă au convenit că este prea devreme pentru a-i readuce pe ruşi" în acest format. Rusia a fost exclusă din G8 în 2014 după anexarea Peninsulei Crimeea, denunţată de alte ţări ale grupului.

Ziua s-a încheiat cu fotografia de grup, la care au participat, alături de liderii statelor G7, şi alţi şefi de stat şi de guvern invitaţi la lucrări. Atmosfera a fost una relaxată. Înaintea şedinţei foto, preşedintele american Donald Trump s-a pupat cu cancelarul german Angela Merkel. La final, când au fost invitate şi partenerele de viaţă ale liderilor să-şi ia locul lângă aceştia, şeful de la Casa Albă s-a lăsat pupat de prima doamnă a Franţei, Brigitte Macron.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
BREXIT-ul, la G7. Boris Johnson vrea să dea 9 miliarde de lire, UE cere 39 de miliarde
BREXIT-ul, la G7. Boris Johnson vrea să dea 9 miliarde de lire, UE cere 39 de miliarde

La summitul G7 de la Biarritz, Boris Johnson s-a întâlnit cu Donald Trump pentru prima dată de când a devenit premierul Marii Britanii.

Victoriile lui Trump la summit-ul G7. Ce a obţinut de la britanici şi japonezi
Victoriile lui Trump la summit-ul G7. Ce a obţinut de la britanici şi japonezi

Preşedintele american a negociat acorduri comerciale cu Japonia, dar şi cu Marea Britanie după ieşirea acesteia din UE.

Trump vs. Macron, la summit-ul G7. Cu ce ameninţă preşedintele american Franţa
Trump vs. Macron, la summit-ul G7. Cu ce ameninţă preşedintele american Franţa

Președintele Emmanuel Macron a făcut o "dare de seamă" a summitului G7, care a început la Biarritz.

Summit-ul marilor puteri ale lumii. Mesajul lui Tusk despre incendiile din Brazilia
Summit-ul marilor puteri ale lumii. Mesajul lui Tusk despre incendiile din Brazilia

Summitz-ul G7 a început, sâmbătă, la Biarritz, pe agendă fiind protecţia mediului, conflictele comerciale, dar şi relaţiile cu Iranul, Rusia şi Coreea de Nord.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă