Suma uriașă pe care a pierdut-o fondul suveran norvegian din cauza unei virgule. Reacția șefului te lasă fără cuvinte

fondul suveran norvegian
Shutterstock

Fondul suveran norvegian a pierdut 92 de milioane de dolari, din cauza unei greşeli într-un tabel Excel, o sumă de două ori mai mare decât pierderile operaţionale şi accidentale cumulate suferite de acest fond în decurs de zece ani, din 2010 în 2020.

 

O greşeală administrativă - o virgulă - este cea care costă fondul, unul dintre cele mai importante din lume, reprezentând 1,5% din capitalizarea bursieră mondială, relatează Financial Times (FT).

În februarie 2023, o greşeală a fost comisă într-un tabel Excel de calcul al unui indice financiar.

Greşeala a fost corectată imediat, însă a răul a fost făcut, iar fondul a pierdut 92 de milioane de dolari (86 de milioane de euro), potrivit FT.

”Acesta un exemplu bun al modului în care chiar şi cele mai mici imprecizii operaţionale pot avea consecinţe uriaşe, atunci când gestionezi unul dintre cele mai mari fonduri de capitaluri din lume”, apreciază Norges Bank Investment Management.

Citește și
Norvegia
Atracții turistice în Norvegia‎. Locuri de vizitat și obiective pe care nu trebuie să le ratezi în țara fiordurilor | FOTO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mesajul șefului fondului: ”Nu lăsați acest lucru să vă strice weekendul”

În realitate, aceste 92 de milioane de dolari par derizorii faţă de cele 1.500 de miliarde de dolari (1.400 miliarde de euro) ale activelor fondului suveran, prezent în aproximativ 9.000 de întreprinderi.

Autorul greşelii şi superiorii săi au primit un e-mail de la şeful fondului, Nicolai Tangen, care dedramatizează situaţia.

”Sunt lucruri care se întâmplă. Sunteţi super-profesionişti şi contribuiţi totodată la succesul întreprinderii. Nu lăsaţi acest lucru să vă strice weekendul. Înainte, cu capul sus!”, le scrie el.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Țările din Europa unde este cel mai scump traiul în 2024. Cât costă un bilet de autobuz în Norvegia
Țările din Europa unde este cel mai scump traiul în 2024. Cât costă un bilet de autobuz în Norvegia

Lumea a devenit un loc în care cei mai mulți se luptă să supraviețuiască. Costul vieții în Europa crește rapid — de la prețurile la alimente la costurile de energie.

Atracții turistice în Norvegia‎. Locuri de vizitat și obiective pe care nu trebuie să le ratezi în țara fiordurilor | FOTO
Atracții turistice în Norvegia‎. Locuri de vizitat și obiective pe care nu trebuie să le ratezi în țara fiordurilor | FOTO

Norvegia este o țară nordică, scandinavă, cu o istorie bogată și unică, renumită pentru arhitectura sa contrastantă, pentru vikingi, fiorduri, munți și priveliști pitorești.

Breivik, teroristul care a ucis 77 de oameni în Norvegia, dă statul în judecată. Stă într-un complex cu bucătărie și XBOX
Breivik, teroristul care a ucis 77 de oameni în Norvegia, dă statul în judecată. Stă într-un complex cu bucătărie și XBOX

Anders Behring Breivik, extremistul norvegian care a ucis 77 de persoane într-un atac cu bombă și arme de foc în 2011, va încerca pentru a doua oară să dea în judecată statul norvegian pentru presupusa încălcare a drepturilor sale.

VIDEO: Primele trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate din Norvegia au ajuns în România
VIDEO: Primele trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate din Norvegia au ajuns în România

Ministerul Apărării a anunțat, miercuri seară, că primele trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate din Norvegia au ajuns în România.

Norvegia îşi închide frontiera vehiculelor înregistrate în Rusia. Punctul Storskog-Boris Gleb, ultimul deschis ruşilor
Norvegia îşi închide frontiera vehiculelor înregistrate în Rusia. Punctul Storskog-Boris Gleb, ultimul deschis ruşilor

Norvegia a anunţat că îşi închide frontiera, cu anumite excepţii, vehiculelor înmatriculate în Rusia, o înăsprire suplimentară din cauza Războiului din Ucraina, relatează AFP.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.