SUA califică drept „iresponsabile” afirmaţiile lui Putin privind ameninţarea reală a unui război nuclear

razboi in ucraina
Militarii ucraineni trag cu mortiere de 120 mm în timpul exercițiilor militare ale unităților de asalt din regiunea Zhytomyr / AFP

Statele Unite au calificat joi "iresponsabile" afirmaţiile preşedintelui rus Vladimir Putin, care a avertizat Occidentul împotriva unei "ameninţări reale" a unui război nuclear în cazul unei escaladări a conflictului din Ucraina, relatează AFP.

 

"Nu este prima dată când asistăm la o retorică iresponsabilă din partea lui Vladimir Putin. Nu este un mod de a vorbi pentru liderul unui stat dotat cu armă nucleară", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Într-un discurs, preşedintele rus s-a adresat occidentalilor spunându-le că "trebuie să înţeleagă că şi noi avem arme capabile să lovească ţinte de pe teritoriul lor. Tot ceea ce inventează ei în acest moment, pe lângă faptul că înspăimântă întreaga lume, este o ameninţare reală de conflict cu utilizarea armei nucleare şi, prin urmare, de distrugere a civilizaţiei".

Oficialul american a amintit că "în trecut, am comunicat în mod privat şi direct cu Rusia cu privire la consecinţele utilizării unei arme nucleare".

"Nu avem niciun semn care să indice că Rusia se pregăteşte să folosească o armă nucleară", a menţionat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Citește și
familie din Statele Unite
Născuți în an bisect. O familie din SUA este a doua din lume care are trei copii născuți pe 29 februarie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Joe Biden, discuții cu liderii din Qatar şi Egipt cu privire la un armistiţiu în Gaza
Joe Biden, discuții cu liderii din Qatar şi Egipt cu privire la un armistiţiu în Gaza

Preşedintele SUA, Joe Biden, a discutat joi cu emirul Qatarului şi cu preşedintele Egiptului despre un acord pentru o încetare a focului "imediată şi de durată" de cel puţin şase săptămâni în Fâşia Gaza, în schimbul eliberării ostaticilor.

Născuți în an bisect. O familie din SUA este a doua din lume care are trei copii născuți pe 29 februarie
Născuți în an bisect. O familie din SUA este a doua din lume care are trei copii născuți pe 29 februarie

O familie din Statele Unite ale Americii este a doua din lume care are trei copii născuți pe 29 februarie în trei ani bisecți consecutiv, scrie Bussines Insider.

Medicul Casei Albe anunță că Joe Biden
Medicul Casei Albe anunță că Joe Biden "continuă să fie apt" pentru funcția de președinte al SUA

Preşedintele SUA, Joe Biden, 81 de ani, face exerciţii fizice cel puţin cinci zile pe săptămână şi este "apt pentru serviciu", a anunțat, miercuri, medicul Casei Albe.

 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.