Statele Unite au arestat două persoane care au înființat o secție secretă de poliție a Chinei în New York

Politia New York - GETTY

Oficiali ai forțelor de ordine din SUA au arestat, luni, doi rezidenți din New York, pentru că ar fi înființat o "secție de poliție secretă" chineză în cartierul chinezesc din Manhattan.  

Operațiunea făcea parte din cadrul unei acțiuni de reprimare a presupuselor acțiuni ale Beijingului împotriva disidenților din SUA.

Potrivit Reuters, Lu Jianwang, în vârstă de 61 de ani, și Chen Jinping, în vârstă de 59 de ani, sunt acuzați de conspirație pentru că au acționat ca agenți ai guvernului chinez fără a informa autoritățile americane, precum și de obstrucționarea justiției.

Aceștia sunt așteptați să se prezinte la tribunalul federal din Brooklyn în cursul zilei de luni.

Acuzațiile vin în contextul în care Departamentul de Justiție intensifică investigațiile privind ceea ce numește "represiunea transnațională" exercitată de adversari ai SUA, precum China și Iran, pentru a intimida adversarii politici care trăiesc în Statele Unite.

Citește și
Lucian Bode
MAI: Nu există un acord semnat cu China pentru înfiinţarea de "secţii de poliţie ilegale"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Nu putem și nu vom tolera persecutarea de către guvernul chinez a activiștilor prodemocrație, care au căutat refugiu în această țară", a declarat reporterilor Breon Peace, procurorul federal principal din Brooklyn.

În 2022 a fost publicat un raport care arăta că China operează peste 100 de așa-numite secții de poliție în întreaga lume, pentru a-și monitoriza, hărțui și repatria cetățenii în exil - iar printre aceste țări cu secții ”secrete” se află și România.

Tot luni, procurorii au dezvăluit acuzații împotriva a 34 de oficiali chinezi, pentru că ar fi operat o "fermă de troli" și ar fi hărțuit disidenții online, inclusiv prin întreruperea întâlnirilor acestora pe platformele tehnologice americane.

De asemenea, opt oficiali guvernamentali chinezi sunt inculpați într-un caz anunțat în 2020, în care este acuzat un fost director al Zoom Video Communications Inc (ZM.O), cu sediul în China, de întreruperea unor reuniuni video care comemora protestele din Piața Tiananmen din 1989.

Toți oficialii inculpați sunt în libertate.

Ambasada Chinei la Washington nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Lu și Chen sunt amândoi cetățeni americani, care conduc o organizație non-profit a cărei misiune este de a oferi un loc de întâlnire socială pentru persoanele din provincia chineză Fujian, au declarat procurorii.

În 2018, Lu a încercat să convingă o persoană considerată fugară de către China să se întoarcă acasă, au declarat procurorii. În 2022, el a ajutat la deschiderea așa-numitei secții de poliție și a fost rugat de guvernul chinez să localizeze un individ care trăiește în California și care era considerat un activist pro-democrație, au adăugat aceștia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Germania confirmă existența a două birouri ilegale de poliție chineze. China are 100 de astfel de „secții” în zeci de țări
Germania confirmă existența a două birouri ilegale de poliție chineze. China are 100 de astfel de „secții” în zeci de țări

Guvernul de la Berlin a confirmat că, potrivit serviciilor de informaţii germane, există două birouri de poliţie chineze ilegale în Germania, care le permit autorităţilor chineze să lucreze în străinătate în mod neautorizat şi să colecteze informaţii.

MAI: Nu există un acord semnat cu China pentru înfiinţarea de
MAI: Nu există un acord semnat cu China pentru înfiinţarea de "secţii de poliţie ilegale"

Ministerul Afacerilor Interne a precizat luni că nu există un acord semnat cu autorităţile din Republica Populară Chineză care să permită înfiinţarea unor "secţii de poliţie ilegale", după ce în spaţiul public au apărut informaţii pe această temă.

Raport: China are 100 de ”secții de poliție” secrete în zeci de țări. România ar fi fost de acord cu ”Securitatea chineză”
Raport: China are 100 de ”secții de poliție” secrete în zeci de țări. România ar fi fost de acord cu ”Securitatea chineză”

China operează peste 100 de așa-numite secții de poliție în întreaga lume pentru a-și monitoriza, hărțui și repatria cetățenii în exil, potrivit unui raport al grupului de campanie pentru drepturile omului din Madrid, Safeguard Defenders.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.