Spaniolii au uitat de paella. ”Cumpără doar pâine”

×
Codul embed a fost copiat

Într-o duminică obișnuită, locuitorii Madridului s-ar înghesui în piețe pentru a cumpărare tortilla, paella și pui la rotisor pentru mesele cu familia. Dar pandemia loveşte şi la acest capitol.

Oamenii sunt obligați să stea în casă, fără reuniuni cu cei dragi, iar tradiţiile culinare sunt afectate. Multe dintre restaurantele din capitala Spaniei, cu mâncare gata preparată, numai bună de luat acasa, înregistrează pierderi enorme de când țara duce o luptă cu noul virus. Chiar și vechii clienți ajung acum acolo doar pentru a cumpăra pâine. De gătit se ocupă ei.

"Vin mereu aici, chiar și înainte să vină virusul, în fiecare sâmbătă și uneori și duminica. Veneam pentru paella, iar duminica pentru pui, porție pentru două persoane", a declarat Rosi Blanco.

Spaniolii nu mai au voie să organizeze reuniuni mari de familie. Tocmai de aceea, obiceiul de a se bucura cu toții de o porție mare de paella sau de omletă tradițională a intrat și el în carantină. Proprietarii restaurantelor simt această schimbare.

"Vindem produse clasice care se împart la masă, dar tradiția s-a pierdut, în funcție de tipul familiei, oamenii sunt acasă mai mult timp și gătesc mai mult, iar aceste reuniuni (la final de săptămână) au dispărut", a spus proprietarul unui magazin, Juan Jose Lopez.

Citește și
Spital Barcelona
Gest emoționant într-un spital din Spania. Cum a fost anunțat un tânăr că tatăl său respiră singur
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei care mai trec pragul localurilor sunt în general persoane în vârstă, care îsi riscă sănătatea.

"Oamenii cumpără mai multă pâine decât mâncare gătită, iar la sfârșit de săptămână e vremea reuniunilor de familie, dar acestea nu mai au loc. Mai mult, tot din cauza carantinei, sfârșitul de săptămână nu mai este un moment de relaxare", a mai spus Juan Jose Lopez.

Autoritătile din Spania intentionează să prelungească starea de urgentă din țară până pe 11 aprilie, adică până în sâmbăta Paștelui Catolic, deși experții sanitari sunt de părere că perioada va fi mai lungă.

"Este adevărat că din cauza carantinei vin mai rar pentru că noi amândoi (soții, n.r.) lucrăm de acasă și avem mai mult timp de gătit", a spus una dintre cliente, Maria Angeles.

De-a lungul și de-a latul Spaniei, restaurantele, barurile, școlile și magazinele care nu vând produse esențiale au fost închise încă din 14 martie. Angajații trimiși acasă primesc în continuare salarii, dar vor fi nevoiți să recupereze orele nelucrate până la sfârșitul anului.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura
Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura

Cum au ajuns zeci de familii să plătească vacanțe de vis de care nu s-au putut bucura

Gest emoționant într-un spital din Spania. Cum a fost anunțat un tânăr că tatăl său respiră singur
Gest emoționant într-un spital din Spania. Cum a fost anunțat un tânăr că tatăl său respiră singur

Spania se confruntă cu un număr tot mai mare de cazuri de coronavirus. Cadrele medicale găsesc însă timp și pentru gesturi emoționante.

Au fost prinși cu șase tone de hașiș. Gestul disperat făcut de traficanți
Au fost prinși cu șase tone de hașiș. Gestul disperat făcut de traficanți

Doi traficanți au încercat să profite de situația din Spania, unde autoritățile sunt ocupate cu criza provocată de coronavirus.

Revoltă din cauza fricii de coronavirus. Mai mulți pensionari, atacați cu pietre de tineri furioși
Revoltă din cauza fricii de coronavirus. Mai mulți pensionari, atacați cu pietre de tineri furioși

Garda Civilă din Spania a mutat 28 de bătrâni dintr-un azil aflat într-o zonă grav afectată de coronavirus. Convoiul a fost atacat cu pietre la sosirea într-un alt oraș.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.