Spania va trata COVID-19 ca pe o boală asemănătoare cu gripa

Spania va trata COVID-19 ca pe o boală asemănătoare cu gripa
Getty

Spania va trata o infecţie cu coronavirus ca pe o boală normală asemănătoare gripei, începând de luni, informează agenţia DPA, citată de Agerpres.

Persoanele care se infectează cu coronavirus şi dezvoltă doar simptome uşoare sau sunt asimptomatice pot continua să ducă o viaţă normală. Nici efectuarea unui test, nici izolarea la domiciliu nu mai sunt obligatorii.

Doar persoanele expuse riscului vor continua să fie vizate de cerinţele anterioare. Printre acestea se numără cele cu vârsta de peste 60 de ani şi cele imunodeficiente, precum femeile însărcinate şi personalul sanitar.

Aceasta înseamnă că singura măsură rămasă pentru stoparea răspândirii coronavirusului în majoritatea regiunilor este purtarea obligatorie a măştilor de protecţie în spaţiile publice închise, precum şi în mijloacele de transport în comun, inclusiv în avioane.

În Galicia, sunt în continuare în vigoare prezentarea dovezii vaccinării, a testării negative sau a recuperării după COVID-19 la intrarea în spitale şi în cămine de bătrâni, la fel ca şi limitarea numărului de persoane aflate la o masă în restaurante. Dar chiar şi la aceste restricţii urmează să se renunţe pe 9 aprilie.

Citește și
furtuna nisip
Furtună de nisip saharian în Spania. Cerul a devenit portocaliu în provincia Alicante
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Situaţia epidemiologică din Spania, deosebit de afectată la începutul pandemiei de coronavirus, s-a atenuat considerabil.

Rata de incidenţă pe şapte zile înregistrată vineri a fost de 227 la 100.000 de locuitori, doar 3,6% din toate paturile de spital fiind ocupate de pacienţi cu COVID-19.

Aproape 85% din populaţie este considerată vaccinată, 51% primind în plus o doză de rapel (booster).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un român, cel mai periculos agresor sexual din Spania, condamnat la 300 de ani de închisoare pentru violarea a zeci de fetițe
Un român, cel mai periculos agresor sexual din Spania, condamnat la 300 de ani de închisoare pentru violarea a zeci de fetițe

Un bărbat de origine română, însurat, cu copii, identificat drept Dumitru R.N. şi considerat cel mai periculos agresor sexual din Spania, a fost condamnat miercuri la aproape 300 de ani de închisoare.

 

Furtună de nisip saharian în Spania. Cerul a devenit portocaliu în provincia Alicante
Furtună de nisip saharian în Spania. Cerul a devenit portocaliu în provincia Alicante

Cerul a devenit portocaliu în provincia Alicante din Spania.

Un român stabilit în Spania este acuzat de pedofilie după ce ar fi abuzat sexual 24 de copile
Un român stabilit în Spania este acuzat de pedofilie după ce ar fi abuzat sexual 24 de copile

Un român în vârstă de 50 de ani, stabilit în Spania este acuzat de pedofilie după ce ar fi abuzat sexual 24 de copile de-a lungul mai multor ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.