Sora lui Kim Jong-un şi-a făcut prima apariţie publică după aproape 2 luni

×
Codul embed a fost copiat

Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong-un, a apărut pentru prima oară în public după aproape două luni, la puţin timp după ce un ziar sud-coreean susţinea că a fost retrogradată temporar în urma eşecului summitului de la Hanoi, transmite EFE.

Agenţia oficială KCNA a informat că sora liderului şi cu acesta au asistat împreună cu mai mulţi înalţi oficiali ai regimului la una dintre celebrele manifestări artistice de masă organizată luni la Phenian.

În imaginile difuzate poate fi văzută Kim Yo Jong, la loja oficială, în dreapta soţiei lui Kim Jong Un, Ri Sol Ju, care la rândul său stă lângă soţul său.

Ultima apariţie în presa nord-coreeană a surorii lui Kim Jong Un a fost consemnată în urmă cu 52 de zile, la sesiunea inaugurală a celei de-a 14-a legislaturi a Adunării Populare Supreme.

Dat fiind faptul că Kim Yo Jong este considerată mâna dreaptă a fratelui său, absenţa ei din vizita efectuată de liderul de la Phenian în Rusia, în aprilie, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin, a atras atenţia mass-media.

Citește și
Restaurant nord-coreean in Hanoi
Restaurantul nord-coreean care ascunde un secret periculos. Ce se vinde, de fapt, aici
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Vineri, cotidianul conservator Chosun a informat că regimul a operat o importantă epurare după eşecul summitului cu SUA privind denuclearizarea, din februarie, proces care ar fi inclus posibil şi îndepărtarea temporară din funcţie a lui Kim Yo Jong.

Chosun a mai arătat că a fost executat fostul ambasador în Spania şi însărcinat cu negocierile la summitul din Vietnam, Kim Hyok Chol, şi că Kim Yong Chol, unul din greii regimului, a fost trimis într-un lagăr de muncă din cauza eşecului întâlnirii cu SUA.

Cu toate acestea, propaganda nord-coreeană a publicat luni informaţii şi fotografii de la un alt eveniment de duminică, la care alături de conducerea regimului, a participat şi Kim Yong Chol, acesta fiind de asemenea prezent la spectacolul de luni de la Phenian.

Nu este prima dată când Chosun, ziarul cu cel mai mare tiraj din Coreea de Sud şi un profil foarte conservator, relatează eronat despre epurări şi execuţii la vârful puterii de la Phenian, mai notează EFE.

Conform Reuters, care citează o informaţie transmisă marţi de CNN, Kim Hyok Chol, însărcinat cu negocierile la summitul din Vietnam, despre care publicaţia din Coreea de Sud a scris că a fost executat, este în viaţă, dar este reţinut şi cercetat.

Potrivit CNN, care citează mai multe surse neidentificate, el ar putea primi "o pedeapsă grea".

Zeci de mii de oameni au participat luni seara la prima manifestare artistică de masă din acest an din Coreea de Nord, o mare producţie de glorificare a regimului care nu a fost totuşi pe gustul liderului Kim Jong Un, relatează AFP.

Acest spectacol tipic regimului nord-coreean, realizat pe stadionul 1 Mai din Phenian, are la bază coregrafii ample şi tablouri umane realizate cu participarea a mii de figuranţi, studenţi şi elevi.

Dar Kim Jong Un nu a fost satisfăcut de premiera acestui spectacol de propagandă intitulat "Pământul poporului".

La finalul spectacolului, "el i-a chemat pe creatorii spectacolului şi i-a criticat pentru spiritul greşit al creaţiei lor şi pentru atitudinea de muncă iresponsabilă", a transmis KCNA.

Amintind că artiştii "au un rol foarte important în construcţia culturală a socialismului", Kim a "stabilit sarcini importante pentru a pune în aplicare în mod corespunzător politica revoluţionară a Partidului în domeniile literaturii şi artei".

Nu se ştie ce a provocat furia liderului de la Phenian, mai scrie AFP.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Kim Jong Un a executat 5 oameni după eşecul summitului de la Hanoi. Lista ”vinovaților”
Kim Jong Un a executat 5 oameni după eşecul summitului de la Hanoi. Lista ”vinovaților”

Coreea de Nord l-a executat pe trimisul său special în SUA Kim Hyok Chol şi alţi 4 diplomaţi nord-coreeni care au participat la negocierile la nivelul grupurilor de lucru pentru pregătirea celui de-al doilea summit SUA-Coreea de Nord din februarie. 

Restaurantul nord-coreean care ascunde un secret periculos. Ce se vinde, de fapt, aici
Restaurantul nord-coreean care ascunde un secret periculos. Ce se vinde, de fapt, aici

Coreea de Nord ar încălca sancțiunile impuse de Organizația Națiunilor Unite (ONU) în 2017 prin intermediul unui restaurant deschis în orașul vietnamez Hanoi.

Coreea de Nord cere ajutorul ONU împotriva americanilor.
Coreea de Nord cere ajutorul ONU împotriva americanilor. "Sunt o ţară-gangster"

Coreea de Nord a cerut ONU să ia "măsuri urgente" pentru a ajuta Phenianul să recupereze un vas cargo confiscat recent de către SUA, pe care le-a calificat drept "ţară-gangster"

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.