Soarta Brexitului se decide în această săptămână. Ce opțiuni are Marea Britanie

brexit
iStock

Soarta Brexitului urmează să fie decisă săptămâna aceasta, după eforturi semnificative din partea Marii Britanii și ale Uniunii Europene de a ajunge la un acord, relatează AFP.

Prim-ministrul Boris Johnson își va prezenta luni în cadrul Discursului Reginei programul de politică națională și va pune accentul pe dorința sa de a realiza Brexitul la data de 31 octombrie, conform Agerpres.

În ceea ce privește negocierile „intensive” de pe durata weekendului, atât Londra cât și Bruxellesul au transmis că nu au fost înregistrate progrese semnificative în ceea ce privește problema de la frontiera irlandeză.

„Rămâne mult de lucru pentru a depăşi impasul”, a declarat duminică negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier.
Boris Johnson a transmis că un acord este încă posibil, dar rămâne „multă muncă de depus”.

Discuţiile tehnice continuă luni, dar este prea puţin timp la dispoziţie pentru ca cele două tabere să reuşească să ajungă la un acord.

Citește și
brexit
Negocierile pe tema Brexit se vor „intensifica” în următoarele zile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Liderii europeni se vor reuni joi şi vineri pentru un summit la Bruxelles, prezentat drept ultima şansă pentru a se putea evita o ieşire din UE fără acord sau o a treia amânare, care ar prelungi incertitudinea privind calea pe care o va urma Regatul Unit după 46 de ani în Uniunea Europeană.

Londra şi Bruxellesul nu reuşesc să ajungă la un numitor comun asupra modului în care se poate evita o revenire la o frontieră fizică între provincia Irlanda de Nord (ce face parte din Regatul Unit) şi Republica Irlanda, care va rămâne membră a UE.

După ce planul său prezentat la începutul lunii octombrie a fost respins de europeni, Boris Johnson i-a prezentat joi noi propuneri omologului său irlandez Leo Varadkar. După întâlnire, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că a primit "semnale promiţătoare" de la Varadkar, adăugând că "până şi cea mai mică şansă" de acord trebuie valorificată.

Dacă va reuşi să ajungă la un acord cu UE, Boris Johnson va avea apoi de trecut un alt obstacol - acela de a convinge parlamentul britanic, unul extrem de divizat asupra Brexitului.

Deputaţii de la Londra, care au respins deja de trei ori acordul negociat de fostul premier Theresa May, se vor reuni într-o şedinţă extraordinară pe 19 octombrie, pentru prima dată într-o sâmbătă după conflictul din insulele Falkland (Malvine) cu Argentina, din 1982.

„În comparaţie cu parlamentul britanic, un sfinx egiptean este o carte deschisă”, a comentat preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

În absenţa convenirii unui acord până la 19 octombrie, o lege adoptată în septembrie îl obligă pe prim-ministrul britanic să solicite o amânare de trei luni a Brexitului. Boris Johnson a repetat categoric că nu va cere amânarea, dar lucrurile continuă să fie neclare asupra manierei în care premierul britanic va acţiona în continuare.

Această cerere de amânare ar trebui să fie aprobată în unanimitate de celelalte state membre.

Profunzimea crizei politice este atât de mare în Regatul Unit încât alegerile parlamentare anticipate par să fie inevitabile în următoarele luni, încheie AFP.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avertismentul UE privind Brexit. „Mai este încă mult de lucru”
Avertismentul UE privind Brexit. „Mai este încă mult de lucru”

Michel Barnier, negociatorul-șef al Uniunii Europene pentru Brexit, a declarat că „mai este încă mult de lucru” pentru a ieși din impas, cu doar 18 zile înainte de ieșirea planificată a Marii Britanii din Blocul comunitar.

Negocierile pe tema Brexit se vor „intensifica” în următoarele zile
Negocierile pe tema Brexit se vor „intensifica” în următoarele zile

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au convenit vineri să intensifice în zilele următoare discuţiile asupra noilor propuneri avansate de Administrația de la Londra privind un nou acord de Brexit.

Angela Merkel: Statele din UE vor lupta până în ultima zi pentru un Brexit cu acord
Angela Merkel: Statele din UE vor lupta până în ultima zi pentru un Brexit cu acord

Germania va lupta până în ultima zi pentru obținerea unui acord privind Brexit, alături de restul statelor membre ale Uniunii Europene, a declarat joi cancelarul german Angela Merkel.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.