Situație neprevăzută. Ce s-a întâmplat cu zidul construit la frontiera SUA-Mexic

zid
News.ro

Panouri de zid instalate recent la frontiera americană au căzut, la Calexico, în California, fără să provoace pagube, peste arbori, de partea mexicană a frontierei.

Incidentul a avut loc într-o zonă care face parte dintr-un proiect vizând o îmbunătăţire a unor secţiuni ale zidului împotriva imigranţilor, relatează CNN.

”Aceste panouri au fost instalate recent pe fundaţii ale căror betoane nu s-a întărit suficient (...). Ele nu puteau, aşadar, să reziste unor rafale de vânt”, a declarat pentru CNN un agent de la serviciul vamal de protecţie a frontierelor, Carlos Pitones, la El Centro în California. ”Din fericire nu au existat pagube şi nici răniţi”, a subliniat el. Potrivit Serviului american de meteorologie (National Weather Service, NWS), rafale de vânt au suflat miercuri cu 60 de kilometri pe oră.

Ele au doborât aceste panouri din oţel de nouă metri înălţime, care au căzut peste arbori la Mexicali, de partea mexicană a frontierei, transmite News.ro.

Serviciul vamal şi de protecţia frontierelor a anunţat că autorităţile de la Mexicali au deviat circulaţia în zona accidentului, iar agenţia americană cooperează cu Guvernul mexican în vederea ridicării zidului la loc cât mai rapid.

Citește și
zid la granita dintre SUA si Mexic
Mexicanii fură materiale din viitorul zid al lui Trump şi le folosesc pentru casele lor
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”Nu ştim cât timp vor fi suspendate lucrările de reconstruire în zonă, pentru a permite curăţarea”, a precizat Pitones.

Această porţiune a ”zidului” - cum o desemnează Donald Trump şi Guvernul său, face parte din imensul proiect de reabilitare a frontierei cu Mexicul al locatarului Casei Albe.

Miliardarul republican intenţionează să îmbunătăţească instalaţiile pe o lungime de 300 de kilometri, care include această frontieră.

Curtea Supremă americană a autorizat în iulie administraţia Trump să folosească fonduri în valoare de 2,5 miliarde de dolari provenind de la Pentagon în vederea construirii zidului la frontiera cu Mexicul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Zidul lui Trump, transformat în loc de joacă. Cine a avut ideea care a reunit familii
Zidul lui Trump, transformat în loc de joacă. Cine a avut ideea care a reunit familii

Zidul propus de Donald Trump la graniţa cu Mexicul iscă noi controverse.

Mexicanii fură materiale din viitorul zid al lui Trump şi le folosesc pentru casele lor
Mexicanii fură materiale din viitorul zid al lui Trump şi le folosesc pentru casele lor

Zidul de la graniţa dintre SUA şi Mexic pare să fi devenit profitabil pentru localnici.

Zidul
Zidul "prototip" de la graniţa SUA-Mexic, demolat pentru a construi zidul dorit de Trump

Autorităţile americane au demolat miercuri prototipurile de zid pe care Donald Trump le-a cerut construite la frontiera mexicană între oraşele San Diego şi Tijuana, pentru a face loc noului zid dorit de preşedinte.

Trump vrea să menţină starea de
Trump vrea să menţină starea de "urgenţă naţională" la graniţa SUA. Reacţia democraţilor

Preşedintele SUA nu renunţă la planul său pentru construcţia unui zid la graniţa cu Mexicul.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă