Situație critică într-o țară vecină României, din cauza Covid-19. A înregistrat un record de spitalizări și decese

spital

Ucraina a înregistrat miercuri un nou record de spitalizări şi decese zilnice cauzate de COVID-19, potrivit autorităţilor, capitala Kiev fiind într-o situaţie „critică", informează AFP.

Această fostă republică sovietică a înregistrat 481 de decese şi 5.587 de bolnavi spitalizaţi, potrivit statisticilor zilei, Ucraina fiind una dintre cele mai sărace ţări din Europa şi cu un sistem de sănătate învechit, transmite Agerpres.

La Kiev, oraş cu peste trei milioane de locuitori, „situaţie este critică", a atenţionat miercuri primarul Vitali Kliciko.

„Dacă nu vom opri în viitorul apropiat progresia fulgerătoare a bolii, sistemul de sănătate al capitalei nu va rezista", a adăugat el.

Începând de luni, Kievul a impus noi restricţii împotriva COVID-19, transportul în comun fiind accesibil doar persoanelor care lucrează în sectoarele esenţiale. Toate şcolile şi grădiniţele au fost închise, la fel cum a fost închis înainte de ele învăţământul secundar.

Citește și
Țara europeană în care doar lucrătorii esențiali mai pot folosi transportul în comun
Țara europeană în care doar lucrătorii esențiali mai pot folosi transportul în comun
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

De la începutul pandemiei, Ucraina a înregistrat 1,78 de milioane de contaminări, dintre care aproape 35.500 s-au soldat cu deces, la o populaţie de circa 40 de milioane de locuitori.

Campania de vaccinare a început în Ucraina pe 24 februarie, fiind marcată de întârzieri în ceea ce priveşte livrările de vaccinuri, de probleme logistice, dar şi de o atitudine anti-vaccinare foarte răspândită. Până la ora actuală, circa 320.000 de ucraineni au fost imunizaţi cu o primă doză de vaccin.

Ucraina a achiziţionat 500.000 de doze de vaccin AstraZeneca produse în India şi a importat 215.000 de doze de vaccin chinezesc CoronaVac, însă administrarea lor încă nu a început.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi încheierea unui contract pentru achiziţia a 10 milioane de doze de vaccin Pfizer, a cărui livrare este aşteptată, potrivit Ministerului Sănătăţii al Ucrainei, „în timpul lui 2021".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
România, lăudată de Organizația Mondială a Sănătății pentru lupta cu Covid-19
România, lăudată de Organizația Mondială a Sănătății pentru lupta cu Covid-19

România a fost lăudată de un reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății pentru felul în care a gestionat pandemia de Covid-19 până acum.

Țara europeană în care doar lucrătorii esențiali mai pot folosi transportul în comun
Țara europeană în care doar lucrătorii esențiali mai pot folosi transportul în comun

Bilanțul deceselor asociate pandemiei de coronavirus a depășit pragul de 3 milioane, în condițiile în care un nou val de infectări pune în dificultate majoritatea țărilor care fac eforturi pentru a accelera vaccinarea.

S-au redeschis magazinele în Grecia, sub un control strict
S-au redeschis magazinele în Grecia, sub un control strict

Magazinele s-au redeschis în Grecia, dar sunt supuse unui control strict. Clienții trebuie să se programeze prin sms și au voie să intre în magazin o singură dată pe zi, într-un interval de trei ore.

Peste 130 de milioane de persoane s-au infectat cu coronavirus pe glob. Avertismentul OMS
Peste 130 de milioane de persoane s-au infectat cu coronavirus pe glob. Avertismentul OMS

Cazurile globale de COVID-19 au depăşit luni pragul de 130 de milioane.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.