Situație critică în China. Varianta Delta se răspândește, iar orașul Wuhan este din nou afectat

Coronavirus
Getty

Varianta Delta se răspândeşte în China, iar oraşul Wuhan este din nou afectat de pandemie.

Sute de mii de locuitori au fost plasaţi în carantină în China, luni, în plină recrudescenţă epidemiologică, după ce varianta Delta a noului coronavirus s-a răspândit în întreaga ţară şi a ajuns în Wuhan, primul oraş afectat de pandemia de COVID-19, informează AFP.

China aproape că a eradicat această boală pe teritoriul ei începând din primăvara anului 2020, iar viaţa locuitorilor a revenit aproape de normal, în pofida apariţiei unor mici focare de infectări - sporadice şi, până acum, localizate, transmite Agerpres.

Dar, după descoperirea luna trecută la Nankin a unor noi cazuri de COVID-19, acel focar s-a extins cu rapiditate.

China a raportat luni alte 55 de cazuri noi de COVID-19.

Citește și
doctori china
Alertă în China. S-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi de Covid, din ianuarie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La nivel naţional, cel puţin 300 de infectări, cauzate de varianta mai contagioasă Delta, au fost asociate cu acel focar.

Această creştere a numărului de cazuri rămâne încă extrem de limitată în raport cu cifrele înregistrate în alte ţări.

Totuşi, noul focar este cel mai important detectat în ultimele luni în China prin prisma extinderii sale geografice: peste 12 provincii sunt de acum afectate, inclusiv capitala Beijing, unde autorităţile locale i-au îndemnat pe rezidenţi să nu părăsească oraşul decât în situaţii de maximă urgenţă.

Cazuri noi de COVID-19 au fost detectate şi în insula tropicală Hainan din sudul ţării, foarte apreciată de către turişti.

Wuhan, metropola chineză din centrul ţării, care a devenit la sfârşitul anului 2019 primul oraş din lume în care au fost raportate cazuri de COVID-19 şi care a impus un lockdown strict pentru rezidenţii săi, a anunţat luni şapte cazuri pozitive.

Wuhan nu a mai anunţat cazuri de COVID-19 provocate printr-o transmitere comunitară din mai 2020. Autorităţile locale raportaseră totuşi câteva cazuri detectate în rândul unor persoane care s-au întors din străinătate.

La începutul lunii iulie, 50 de pasageri chinezi repatriaţi din Afganistan au fost testaţi pozitiv la sosirea în Wuhan.

În pofida vaccinării anti-COVID-19, sute de mii de locuitori au fost plasaţi în carantină, luni, în China, în principal în Nankin şi într-un cartier din nordul oraşului Beijing.

În centrul ţării, municipalitatea din Zhuzhou a ordonat celor 1,2 milioane de rezidenţi să rămână în locuinţele lor timp de trei zile, pentru ca autorităţile locale să aibă timpul necesar să depisteze persoanele infectate, potrivit unui comunicat oficial.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
China, în alertă: Milioane de oameni au fost testați anti-COVID, din cauza unei creșteri a numărului infectărilor
China, în alertă: Milioane de oameni au fost testați anti-COVID, din cauza unei creșteri a numărului infectărilor

Milioane de persoane au fost supuse duminică unui test de depistare a COVID-19, în mai multe mari oraşe din China, pentru a se încerca limitarea unei creşteri a numărului de cazuri de coronavirus fără precedent în ultimele luni.

Alertă în China. S-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi de Covid, din ianuarie
Alertă în China. S-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi de Covid, din ianuarie

China a raportat marți cea mai mare cifră zilnică a noilor cazuri confirmate de COVID-19, din ianuarie și până acum.

China a raportat un focar de Covid-19 la granița cu Myanmarul
China a raportat un focar de Covid-19 la granița cu Myanmarul

China a raportat miercuri un focar de COVID-19 într-un mic oraş de la graniţa cu Myanmarul, o ţară instabilă din punct de vedere politic unde epidemia de coronavirus face ravagii, informează AFP.

China a vaccinat anti-Covid-19 peste 200 de milioane de persoane
China a vaccinat anti-Covid-19 peste 200 de milioane de persoane

Peste 200 de milioane de persoane au primit deja o doză de vaccin anti-COVID-19 în China, a informat miercuri Mi Feng, purtător de cuvânt al Comisiei Naţionale de Sănătate, relatează EFE.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.