Senatul SUA votează joi dimineaţă pentru a evita închiderea serviciilor federale

SUA

Senatul Statelor Unite urmează să voteze joi dimineaţă pentru a aproba un proiect de lege a bugetului în scopul evitării întreruperii finanţării guvernului federal vineri, a anunţat liderul democrat Chuck Schumer, transmite AFP.

În cadrul procesului legislativ, proiectul legii bugetului va trebui apoi adoptat rapid de Camera Reprezentanţilor, unde democraţii deţin majoritatea, astfel încât preşedintele Joe Biden să îl poată promulga până joi la miezul nopţii, evitându-se astfel paralizia serviciilor federale, cunoscută sub denumirea de închidere (shutdown).

"Vom vota mâine dimineaţă", a spus Chuck Schumer în hemiciclu, în încheierea şedinţei.

Statele Unite riscă să intre, pentru prima oară în istorie, în incapacitate de plată. Guvernul federal mai are fonduri doar pentru câteva săptămâni.

Secretarul Trezoreriei a făcut un apel disperat către Congres, pentru a cere majorarea pragului de îndatorare a Americii. Însă republicanii s-au opus, până acum, la creşterea limitei până la care se poate împrumuta guvernul de la Washington.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Intrarea în incapacitate de plată ar fi catastrofală pentru pieţele financiare şi economie și ar amâna plata salariilor şi a beneficiilor sociale, pentru milioane de americani.

Guvernul american ar putea rămâne fără bani lichizi în următoarele săptămâni, în cazul în care Congresul nu majorează limită până la care se poate împrumutat statul.

Janet Yellen, secretarul Trezoreriei SUA: „Congresul trebuie neapărat să extindă limita de împrumut. Dacă nu, America va intra în insolvență pentru prima dată în istorie.”

Efectele ar fi catastrofale - militarii și funcționarii publici nu-și vor mai primi salariile, plata ajutoarelor sociale și pensiilor va fi amânată, dobânzile la credite vor crește și milioane de americani și-ar putea pierde slujbele. Iar criza potențială din Statele Unite ar fi ca un seism major pentru economia globală.

Janet Yellen, secretarul Trezoreriei SUA: „Încrederea în Statele Unite va avea de suferit. Ar fi un dezastru pentru economia americană, pentru piețele financiare mondiale și pentru milioane de familii.”

Aleșii republicani refuză să voteze un proiect de lege al democraților care prevede suspendarea limitei până la care se poate împrumuta statul. Republicanii acuză administrația Biden că falimentează țara, insistând pentru un plan uriaș de refacere a infrastructurii și economiei americane în valoare de 4.000 de miliarde de dolari. În condițiile în care datoria publică a Americii se ridică în acest moment la 29.000 de miliarde de dolari!
Mitch McConnell, senator republican: „Nu e nicio șansă ca republicanii să-i ajute pe democrați să extindă limita de împrumut, doar ca să înceapă imediat să arunce cu bani, un chiolhan socialist care va afecta multe familii.”

În cazul în care democrații și republicanii nu ajung la o înțelegere, guvernul american va atinge limita împrumuturilor la jumătatea lui octombrie.
În acest timp, angajații din instituțiile federale așteaptă cu sufletul la gură să vadă ce urmează. Mulți dintre ei au fost luni întregi în șomaj tehnic, din cauza pandemiei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. Jurnalistul australian Jonathan Swan a câștigat un premiu Emmy pentru un interviu viral realizat cu Donald Trump
VIDEO. Jurnalistul australian Jonathan Swan a câștigat un premiu Emmy pentru un interviu viral realizat cu Donald Trump

Jurnalistul australian Jonathan Swan a câștigat un premiu Emmy 2021 pentru interviul remarcabil pe care l-a realizat în august 2020 cu Donald Trump, președintele SUA la acea dată, informează The Guardian.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.