Şeful Statului Major al armatei germane atenţionează Occidentul să nu subestimeze forţa militară a Rusiei

Eberhard Zorn
Getty

Occidentul nu trebuie să subestimeze capacitatea militară a Moscovei, a avertizat miercuri şeful Statului Major General al armatei germane, generalul Eberhard Zorn.

Într-un interviu acordat Reuters, acesta a apreciat că Rusia are posibilitatea de a deschide un al doilea front în cazul în care alege să o facă şi a atras atenţia că armata rusă dispune în continuare de cantităţi enorme de muniţii, deşi trage zeci de mii de obuze pe zi în Ucraina.

„Majoritatea forţelor terestre ruseşti ar putea să fie concentrate în Ucraina pentru moment, dar, chiar şi aşa, nu ar trebui să subestimăm potenţialul forţelor terestre ruse de a deschide un al doilea teatru de război”, a declarat generalul Eberhard Zorn, cel mai înalt responsabil militar al Bundeswehr-ului.

Dincolo de infanterie, Rusia are la dispoziţie forţe maritime şi aeriene, adaugă el.

„Cea mai mare parte a marinei ruse nu a fost încă desfăşurată în războiul din Ucraina, iar forţele aeriene ruse au în continuare un potenţial semnificativ, ceea ce reprezintă o ameninţare de asemenea pentru NATO”, a spus Zorn.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Bundeswehr-ul susţine cu regularitate misiunile de poliţie aeriană ale NATO în spaţiul aerian al statelor baltice cu avioane de luptă şi, având una dintre cele mai puternice flote din regiune, urmăreşte îndeaproape evoluţiile din Marea Baltică, situată în vecinătate.

Un potenţial punct fierbinte aici este Kaliningradul, exclava rusă situată între Polonia şi Lituania, ţări membre NATO, unde îşi are baza Flota rusă din Marea Baltică şi care serveşte ca amplasament pentru desfăşurarea rachetelor ruseşti Iskander cu capacitate nucleară.

Rusia a ameninţat că va amplasa arme nucleare şi hipersonice în Kaliningrad dacă Suedia şi Finlanda aderă la Alianţa Nord-Atlantică, ceea ce ambele sunt pe cale să o facă.

Zorn, care a acordat interviul înainte de începerea luni a ofensivei ucrainene în sudul ţării, a subliniat că Rusia continuă să dispună de rezerve substanţiale.

„Referitor la forţele sale armate, Rusia are destulă capacitate să extindă conflictul la nivel regional”, a apreciat generalul german.

”Faptul că ar fi un lucru foarte nerezonabil pentru Rusia este o altă poveste”, a adăugat el.

Cât priveşte situaţia militară din Ucraina, Zorn a indicat că dinamica atacului forţelor ruse a încetinit, dar Rusia a continuat să avanseze în mod constant.

„Cu sprijinul focului masiv al artileriei, acestea continuă să înainteze indiferent de victimele civile ucrainene”, a spus generalul german, în opinia căruia, Rusia nu este în situaţia să rămână fără muniţii prea curând.

„Ruşii au cantităţi enorme de muniţii la dispoziţia lor”, afirmă el. „Aceste muniţii sunt parţial învechite şi foarte imprecise, dar este exact ceea ce provoacă mari distrugeri infrastructurii civile. Ei trag în jur de 40.000 până la 60.000 de obuze de artilerie pe zi”, subliniază şeful Statului Major al armatei germane.

Cu toate acestea, Zorn nu anticipează nici un fel de ofensive de mare amploare în adâncimea teritoriului ucrainean în acest moment.

El a mai spus că forţele ruse se concentrează în prezent pe cucerirea Donbasului, regiune industrială din estul Ucrainei, unde separatiştii sprijiniţi de Moscova deţin deja părţi din teritoriul regiunii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cancelarul austriac Karl Nehammer convoacă alegeri legislative în Austria pe 29 septembrie. Extrema dreaptă, favorită
Cancelarul austriac Karl Nehammer convoacă alegeri legislative în Austria pe 29 septembrie. Extrema dreaptă, favorită

Cancelarul conservator austriac Karl Nehammer convoacă alegeri legislative în Austria pe 29 septembrie, în urma alegerilor europene în care extrema dreaptă a obţinut o victorie fără precedent şi este favorită în sondaje în vederea acestui scrutin.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.

Volodimir Zelenski se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă acasă după încheierea războiului
Volodimir Zelenski se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă acasă după încheierea războiului

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi, la Berlin, că se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă în ţară, dar numai după ce războiul s-a încheiat, relatează dpa.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.