Șeful mafiei newyorkeze a murit. „Șarpele” fusese condamnat la 139 ani după gratii

Carmine Persico
Getty

Carmine Persico, fostul șef uneia dintre cele mai influente grupări de crimă organizată din New York, a murit la vârsta de 85 de ani.

Cunoscut drept „Șarpele”, el fusese condamnat la 139 de ani de închisoare, însă ar fi continuat să coordoneze activitatea grupării chiar dacă se afla după gratii de 33 de ani.

Persico s-a născut în Brooklyn în 1933 și era fiul unui stenograf. În adolescență, el a fost arestat pentru crimă, după ce a bătut un alt tânăr într-un parc din New York. S-a lăsat de liceu și a devenit liderul unei grupări când avea 17 ani, informează BBC News.

Pe parcursul anilor, a ajuns să fie o figură importantă în gruparea de crimă organizată „Colombo” – unul dintre cele 5 clanuri mafiote italiano-americane din New York, iar în anii ’70 ajunsese deja să coordoneze activitate grupării.

În 1986, Rudy Giuliani, actualul avocat al lui Donald Trump și fost primar al orașului New York, a câștigat un caz important, astfel că a reușit să îl trimită pe Carmine Persico după gratii. În instanță, interlopul cunoscut sub numele de „Șarpele” a decis să se reprezinte singur și a fost găsit vinovat că a obținut cu forța milioane de dolari de la companii de construcții și sindicate.

Citește și
'ndragheta
Mafia calabreză 'Ndrangheta, în vizorul legii. S-au confiscat 4 tone de cocaină și 2 milioane de €
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vedeți imagini cu Carmine Persico din timpul procesului.

„Era cea mai fascinantă personalitate pe care am întâlnit-o în lumea crimei organizate. Era renumit datorită inteligenței sale; deja era o legendă la vârsta de 17 ani. În anumite zone din Brooklyn e considerat erou popular”, a declarat Edward A McDonald, fost procuror federal, pentru New York Times.

Persico ar fi fost implicat în peste 20 de crime comandate sau cerute. De exemplu, în 1961, un polițist l-a găsit în timp ce sugruma un alt bărbat cu o sfoară. Chiar și așa, victima nu a depus plângere, așa că autoritățile newyorkeze n-au putut lua măsuri.

Totodată, el a fost acuzat de viol, agresiune, jaf, deținere ilegală de arme, fiind condamnat la 139 de ani de închisoare. Până la momentul decesului, efectuase doar 33 de ani din sentință. Decesul său a fost cauzat de complicații provocate de diabet.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Roxana, românca din Italia care a avut curajul să înfrunte Mafia, decorată de președinte
Roxana, românca din Italia care a avut curajul să înfrunte Mafia, decorată de președinte

Roxana, românca din Italia care a avut curajul să înfrunte Mafia, decorată de președinte

Mafia calabreză 'Ndrangheta, în vizorul legii. S-au confiscat 4 tone de cocaină și 2 milioane de €
Mafia calabreză 'Ndrangheta, în vizorul legii. S-au confiscat 4 tone de cocaină și 2 milioane de €

O vastă operaţiune a poliţiei internaţionale a permis miercuri arestarea în Europa şi în America Latină a zeci de persoane suspectate că fac parte din mafia calabreză 'Ndrangheta, relatează AFP, conform news.ro.

Cine este noul
Cine este noul "capo di tutti capi" din Cosa Nostra. Toto Riina a murit în închisoare anul trecut

Poliția italiană l-a arestat pe cel considerat noul șef al mafiei siciliene în cursul unui raid la Palermo, în zori. Au fost ridicați, de asemenea, și 45 de complici.

Un clan mafiot din Italia, investigat de poliție. S-au confiscat proprietăți de 1,5 mld de euro
Un clan mafiot din Italia, investigat de poliție. S-au confiscat proprietăți de 1,5 mld de euro

Poliţia italiană a anunţat că a început sâmbătă confiscarea unor proprietăţi în valoare de 1,5 miliarde de euro, ca parte a unei investigaţii privind clanul mafiot Castelvetrano, informează Reuters, conform Agerpres.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.