Scandalul Qatargate: Qatarul avertizează asupra „impactului negativ” al măsurilor europene

Eva Kaili
Profimedia

Măsurile luate de PE împotriva Qatarului, a cărui acces la legislativul comunitar ar putea fi blocat în urma unui scandal de corupţie, vor avea un "impact negativ" asupra relaţiilor cu emiratul din Golf şi aprovizionarea mondială cu gaz.

Deschiderea unei anchete care o vizează în special pe eurodeputata greacă Eva Kaili, suspectată că a fost plătită de Qatar pentru a apăra interesele ţării care găzduieşte Campionatul Mondial de fotbal, a zguduit instituţia, relatează AFP, citată de Agerpres.

Joi, la Strasbourg, eurodeputaţii au votat aproape în unanimitate un text în care cer "suspendarea imediată a titlurilor de acces ale reprezentanţilor intereselor qatareze" pe durata anchetei. Decizia îi revine în final preşedintei Parlamentului European (PE), Roberta Metsola.

"Decizia de a impune Qatarului o restricţie atât de discriminatorie, limitând dialogul şi cooperarea înainte de încheierea procedurii judiciare, va avea un efect negativ asupra cooperării regionale şi mondiale în materie de securitate, precum şi asupra discuţiilor în curs privind securitatea energetică mondială", a reacţionat duminică un diplomat qatarez.

Qatarul, care "respinge cu fermitate" acuzaţiile la adresa sa, regretă "judecăţile bazate pe informaţiile inexacte apărute în urma unor scurgeri", a mai afirmat el într-un comunicat.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Deşi nu este singura ţară menţionată în ancheta deschisă de Belgia, criticile şi atacurile vizează "exclusiv" Qatarul, a estimat el.

Bogatul stat gazier a denunţat lipsa de cooperare a guvernului belgian, căruia îi este un partener "apropiat" şi "un important furnizor" de gaz natural lichefiat.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Laura Codruța Kovesi cere ridicarea imunităţii a două eurodeputate din Grecia. Una dintre ele este Eva Kaili
Laura Codruța Kovesi cere ridicarea imunităţii a două eurodeputate din Grecia. Una dintre ele este Eva Kaili

Parchetul european (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a cerut, joi, ridicarea imunităţii parlamentare a două eurodeputate din Grecia, între care Eva Kaili, în prezent arestată într-o presupusă afacere de corupţie care implică statul Qatar.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.