Satelit-spion al Coreei de Nord, intrat în faza finală de testare. Ce „acoperă” operațiunile

satelit
Twitter

Un satelit spion al Corei de Nord a intrat în faza de testare, media controlată de Kim Jong Un relatând despre un test "important" în cadrul "fazei finale" de dezvoltare a satelitului.

Tirurile de duminică au constituit „un test important al fazei finale de dezvoltare a unui satelit de recunoaştere", a afirmat un purtător de cuvânt al Direcţiei naţionale de dezvoltare aerospaţială al Coreei de Nord, citat de agenţia de presă de stat KCNA, relatează AFP şi Yonhap, citate de Agerpres.

Anunţul Phenianului vine în contextul în care, duminică, armata sud-coreeană a detectat lansarea a două rachete balistice cu rază medie nord-coreene, după un an marcat de o serie-record de astfel de teste de armament.

Testul realizat duminică de la baza de lansare de sateliţi de la Sohae (nord-vest, nu departe de graniţa cu China) a permis validarea unor „elemente tehnice importante", în special captarea de imagini din spaţiu, precum şi prelucrarea şi transmiterea de date prin intermediul dispozitivelor de comunicaţie. Satelitul „de probă" - dotat cu camere, sisteme de control şi baterii - a atins o altitudine de 500 de kilometri, a precizat agenţia.

Cotidianul Partidului muncitoresc nord-coreean, Rodong Sinmun, a publicat două fotografii alb-negru ce par să arate Coreea de Sud văzută din spaţiu.

Citește și
imagini mariupol
O imensă instalație militară, construită de armata rusă în Mariupol. Ce arată cele mai noi imagini din satelit
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Dezvoltarea unui satelit de recunoaştere s-a aflat între proiectele-cheie ale Phenianului în materie de apărare dezvăluite anul trecut de liderul nord-coreean Kim Jong Un. Experţii consideră că dezvoltarea unui astfel de satelit ar putea servi Coreei de Nord ca "acoperire" pentru testarea de rachete balistice intercontinentale, care necesită în mare parte aceeaşi tehnologie.  

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Space X a lansat SWOT, primul satelit care inventariază toate suprafețele acoperite de apă de pe Terra. Scopul cercetării
Space X a lansat SWOT, primul satelit care inventariază toate suprafețele acoperite de apă de pe Terra. Scopul cercetării

Primul studiu global despre suprafețele acoperite cu apă de pe Pământ este facilitat de o rachetă SpaceX, care a fost lansată vineri dimineață. Misiunea are ca obiectiv obținerea de noi informaţii despre mecanismul şi consecinţele schimbărilor climatice.

O imensă instalație militară, construită de armata rusă în Mariupol. Ce arată cele mai noi imagini din satelit
O imensă instalație militară, construită de armata rusă în Mariupol. Ce arată cele mai noi imagini din satelit

Rusia își consolidează prezența militară în orașul-port capturat Mariupol prin construirea unei mari instalații militare, par să arate fotografiile din satelit publicate de compania de observare a Pământului Maxar.

Rusia se pregătește pentru un nou atac masiv cu rachete asupra orașelor ucrainene. Ce se vede din satelit
Rusia se pregătește pentru un nou atac masiv cu rachete asupra orașelor ucrainene. Ce se vede din satelit

Rusia se pregătește pentru un nou atac masiv cu rachete asupra orașelor ucrainene. Asta arată imaginile din satelit ale mai multor baze aeriene rusești, potrivit publicației britanice Sky News, care citează un expert militar.

Experți: Următorul raid aerian masiv în Ucraina este aparent iminent. Rușii își pregătesc bombardierele
Experți: Următorul raid aerian masiv în Ucraina este aparent iminent. Rușii își pregătesc bombardierele

Imaginile actuale din satelit arată o mișcare neobișnuită la un aeroport militar rusesc cheie, informează revista germană Spiegel.

Ucraina în beznă. Cum se văd din satelit penele de curent ce afectează țara invadată de ruși FOTO
Ucraina în beznă. Cum se văd din satelit penele de curent ce afectează țara invadată de ruși FOTO

NASA a prezentat imagini satelitare ale Ucrainei în beznă, din cauza penelor masive cauzate de bombardamente ruseşti, miercuri, imagini amplu postate pe reţele de socializare de către conturi pro-Kremlin cu scopul de a lăuda succesul Moscovei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.