Salvini vrea să amendeze cu mii de euro navele care salvează migranți din Mediterană

nava migranti

Vicepremierul şi totodată ministrul italian de Interne Matteo Salvini vrea să amendeze toate navele care salvează migranţi pe Marea Mediterană, potrivit Les Echos., scrie news.ro.

Liderul Ligii (extremă dreapta) ar vrea să aplice o amendă în valoare de 3.500 până la 5.500 de euro pentru fiecare migrant salvat.

Vicepremierul şi-a anunţat vineri noul poroiect de decret antimigraţie, ”care prevede extinderea prerogativelor ministerului său în detrimentul Ministerului Transporturilor”.

Textul ar facilita interzicerea navelor care nu respectă consemnele de coordonare cu privire la salvare.

”Este absurd, este ca şi cum ai pune ambulanţele care transportă pacienţi la spital să plătească”, a denunţat reprezentantul asociaşiei umanitare franceze Médecins sans frontière (MSF) în Italia.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

La rândul său, vicepremierul Luigi Di Maio, liderul Mişcării Cinci Stele (M5S, populişti, antisistem), s-a declarat ”foarte dezamăgit” de proiectul de de decret al partenerului său de coaliţie Matteo Salvini.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile
Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile

Faptul că Franța a cotit către extrema dreaptă reprezintă o provocare existențială pentru Uniunea Europeană. La Paris și Bruxelles se discută frenetic despre pariul riscant pe care și l-a asumat Emmanuel Macron prin convocarea alegerilor anticipate.

Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Țara în care o bacterie
Țara în care o bacterie "mâncătoare de carne" face ravagii. A fost atins un număr record de cazuri

Sindromul de şoc toxic streptococic, o boală potenţial fatală cauzată de o bacterie "mâncătoare de carne", a cunoscut o creştere importantă în Japonia.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.