Rușii sunt îndrumați de o agenție de presă din Rusia să obțină cetățenia română pentru 3000 de euro

tass cetatenie
StirilePROTV

Agenția de presă din Rusia, TASS, rulează reclame prin care îi îndrumă pe ruși să obțină pașapoarte care să le asigure statutul de cetățeni ai UE.

Amintim că TASS este principala agenție de presă din Rusia, cu sediul în Moscova, care promovează și susține politica Kremlinului.

Cetățeniile scoase la vânzare sunt cea română, care costă 3000 de euro, bulgară, care poate fi cumpărată cu 4000 de euro și poloneză, la prețul de 2000 de euro, scrie Digi24.

Avantajele cetățeniei române ar fi, după cum li se explică potențialilor doritori, „angajarea legală în companii europene fără aprobări suplimentare”, „intrarea în mai mult de 170 de țări fără viză”, accesul la servicii medicale și ajutoare sociale, accesul la educația europeană, iar pentru cei care au afaceri, desfășurarea acestora pe piața europeană.

Companiile care garantează obținerea cetățeniei UE anunță și întreg pachetul de acte pe care îl primește cel care își dorește „achiziționarea” cetățeniei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei interesați să devină cetățeni ai Bulgariei vor primi pașaport și carte de identitate bulgărești, după 12-15 luni, cât durează procesul, conform informațiilor oferite de companiile care își fac publicitate pe site-ul agenției Tass.

Una dintre metodele de primire a cetățeniei bulgărești este dovedirea existenței unor strămoși pe teritoriul Bulgariei, de întocmirea documentelor și căutarea actelor în arhive ocupându-se agenții firmelor respective.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte
Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte

Donald Trump și-a făcut cont pe TikTok, aceeași platformă pe care o critica și voia să o interzică pe vremea când era președintele SUA. Acum o consideră utilă în scop electoral.

Zelenski se revoltă: „China este un instrument în mâinile lui Putin”. Cum ar putea perturba Beijingul summitul din Elveția
Zelenski se revoltă: „China este un instrument în mâinile lui Putin”. Cum ar putea perturba Beijingul summitul din Elveția

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză China că face presiuni asupra altor țări pentru a nu participa la viitoarele negocieri de pace din Ucraina.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.