Rușii, furioși după marele atac ucrainean asupra țării lor: „Să le facem una cu pământul!”

×
Codul embed a fost copiat

Armata ucraineană a lansat, în noaptea de marți spre miercuri, cel mai mare atac aerian asupra aeroporturilor rusești de la începutul războiului.

Au fost înregistrate explozii în mai multe regiuni ale Rusiei, dar cel mai grav a fost lovit aeroportul din orașul Pskov, din nordul Rusiei, la doar câteva zeci de kilometri de granița cu Estonia.

Cel puțin patru avioane de transport au fost distruse. În replică, rușii au lansat mai multe rachete spre Kiev și Odesa.

În cursul nopții, zeci de drone au atacat ținte militare din mai multe regiuni ale Rusiei, unele dintre ele aflate la mare distanță de granița cu Ucraina. Cel mai puternic raid a avut loc pe un aeroport de lângă orașul Pskov, la doar 40 de kilometri de granița cu Estonia. Cel puțin 20 de drone au fost observate de localnicii treziți din somn de explozii.

Țările baltice, învinuite de ruși

În Pskov este cazarma regimentului 104 de parașutiști, o unitate de elită asociată cu masacrul din orașul ucrainean Bucha. Potrivit presei rusești, mai multe aeronave de transport ale regimentului au fost distruse în atac.

Citește și
buncare subterane Helsinki - 2
Finlanda are peste 50.000 de adăposturi antiaeriene. Câți oameni se pot adăposti în caz de atac
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mihail Vedernikov, guvernatorul regiunii Pskov: „Pe aeroportul din Pskov am respins un atac cu drone. Slavă Domnului, nu sunt victime. Încă stabilim amploarea distrugerilor, toate serviciile sunt la datorie”.

Raidul nu a fost primit bine de propagandiștii Kremlinului.

Soloviov, propagandist rus: „Pskov e lângă granița NATO! De unde au lansat (dronele)? Din Ucraina? Niciodată! Din țările baltice? Ar trebui să le distrugem pentru totdeauna! Ar trebui să le facem una cu pământul!”.

Atacuri similare au avut loc și în alte regiuni din Rusia occidentală. S-au înregistrat explozii în Tula, în Ryazan și în Kaluga, dar și în Bryansk, în apropiere de granița cu Ucraina, unde o dronă ar fi căzut pe acoperișul unei fabrici de componente electronice.

În Moscova, aeroporturile au fost închise, iar în alte orașe a fost instituită starea de alertă și au fost mobilizate efective suplimentare ale forțelor de ordine. În replică, rușii au lansat mai multe rachete, spre dimineață, către Kiev și Odesa.

Înmormântarea lui Prigojin a avut loc în mare secret

Între timp, marți a fost înmormântat Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner, într-un cimitir din afara orașului Sankt Petersburg - după cum a anunțat serviciul său de presă.

Matthew Chance, corespondent CNN:Autoritățile au făcut eforturi uriașe ca să țină secret locul unde avea loc înmormântarea. Au așezat garduri și detectoare de metal în fața altor cimitire din Sankt Petersburg. Între timp, adevărata înmormântare a avut loc aici, la aproape o oră de oraș. Au introdus măsuri drastice de securitate în această zonă, pentru a se asigura că oamenii nu vin să îi aducă un ultim omagiu (lui Prigojin)”.

Înmormântarea celui care, la un moment dat, a fost unul dintre cei mai temuți comandanți militari ruși a primit doar 10 secunde de emisie, la postul național de televiziune al Rusiei.

Igor Kozhevin, prezentator TV: „Evgheni Prigojin a fost înmormântat astăzi la cimitirul Porokovskoie. Așa cum au cerut familia și apropiații, ceremonia s-a desfășurat în spatele ușilor închise, iar mass-media nu a avut acces”.

Nici Vladimir Putin, cândva un apropiat al lui Prigojin, nu a participat la ceremonie. Președintele rus a preferat să stea de vorbă cu subalternii lui de la Kremlin.

Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Prezența Președintelui (Vladimir Putin) nu este planificată. Nu avem informații specifice despre înmormântare. Decizia în această privință este luată de către rude și prieteni”.

Soarta lui Prigojin arată inutilitatea unor negocieri cu Putin, susține ministrul ucrainean de Externe.

Dmitro Kuleba: „Despre negocierile cu Putin, toți cei care întreabă despre asta n-ar trebui să ne întrebe pe noi, ci pe domnul Prigojin. A avut un conflict cu Putin, a condus negocieri de succes cu Putin, a rezolvat acest conflict, a convenit asupra garanțiilor de securitate și apoi Putin l-a ucis. Și nu există niciun motiv să credem că, în orice alte negocieri, Putin se va comporta diferit”.

Pe de altă parte, Statele Unite au anunțat, marți, un nou ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 250 de milioane de dolari. Acesta include muniții pentru apărarea antiaeriană și pentru artilerie, echipamente de deminare, vehicule medicale și alte echipamente.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reuters: Rusia nu va investiga prăbușirea avionului lui Prigojin în conformitate cu legile internaționale
Reuters: Rusia nu va investiga prăbușirea avionului lui Prigojin în conformitate cu legile internaționale

Rusia nu va investiga, „pentru moment”, accidentul aviatic în care a fost implicat avionul privat al lui Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor Wagner.

Finlanda are peste 50.000 de adăposturi antiaeriene. Câți oameni se pot adăposti în caz de atac
Finlanda are peste 50.000 de adăposturi antiaeriene. Câți oameni se pot adăposti în caz de atac

Finlanda, ţară recent intrată în NATO şi care împarte o graniţă lungă cu Rusia, are peste 50.000 de adăposturi antiaeriene unde se pot adăposti cetățenii în caz de atac, scrie News.ro.

Dronele ucrainene au atacat o bază aeriană rusă în apropiere de Estonia. Reacția Kremlinului | VIDEO
Dronele ucrainene au atacat o bază aeriană rusă în apropiere de Estonia. Reacția Kremlinului | VIDEO

Dronele ucrainene au vizat Rusia în atacuri desfăşurate peste noapte care au distrus avioane militare şi au perturbat traficul aerian, au declarat oficialii ruşi miercuri dimineaţă, relatează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.