Rusia şi China vor să construiască o staţie spațială pe Lună. Ce scop va avea

Luna
Shutterstock

Rusia şi China au anunţat marţi semnarea unui memorandum pentru construcţia în comun a unei staţii "la suprafaţa sau pe orbita" Lunii, care concentrează din nou ambiţiile spaţiale, informează AFP.

Agenţia spaţială rusă Roscosmos a precizat într-un comunicat că acest proiect, al unei "Staţii ştiinţifice selenare internaţionale", realizat împreună cu agenţia spaţială chineză, va fi deschis "tuturor ţărilor interesate şi partenerilor internaţionali".

Cu toate acestea, textul nu specifică un calendar sau sumele ce vor fi investite pentru acest proiect, notează AFP.

Potrivit Roscosmos, Rusia şi China vor stabili o "foaie de parcurs" şi vor desfăşura "o strânsă colaborare' pentru a duce la bun sfârşit acest proiect.

"Staţia ştiinţifică selenară internaţională constă dintr-un ansamblu de instrumente experimentale de cercetare, creat la suprafaţă sau pe orbita Lunii şi conceput pentru a efectua activităţi pluridisciplinare", se menţionează în comunicat.

Citește și
Yusaku Maezawa
Un miliardar japonez caută opt persoane care să zboare cu el pe Lună, gratuit
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Acest anunţ intervine în timp ce Rusia pare să rămână în urma multiplelor proiecte spaţiale ale altor state sau companii private.

Numeroase proiecte care au ca obiectiv Luna vizează satelitul natural al Pământului drept "banc de teste" către Marte, cum este cazul programului american Artemis.

Anul trecut, Rusia şi-a pierdut monopolul în cadrul zborurilor cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) după prima misiune de acest gen reuşită de compania americană Space X. Compania are în vedere un zbor către Lună în 2023.

Deşi beneficiază de o mare experienţă care datează din perioada sovietică, sectorul spaţial rus este afectat de dificultăţi în materie de inovare, precum şi de probleme de finanţare şi de corupţie.

Acest nou proiect selenar, dacă se va concretiza, ar putea relansa Moscova în cursă, cu ajutorul unui partener care nu îşi ascunde marile ambiţii spaţiale.

La jumătatea lunii februarie, China şi-a plasat sonda Tianwen-1 pe orbita lui Marte, o premieră pentru această ţară, realizată la aproape şapte luni de la lansare, în iulie.

În decembrie, China a adus pe Pământ şi eşantioane de sol de pe Lună, în cadrul primei misiuni de acest tip din ultimii peste 40 de ani.

La rândul său, Statele Unite, cu care Rusia continuă să menţină o bună colaborare în domeniul spaţial, au realizat asolizarea cu succes a celui de-al cincilea rover - Perseverance - pe Marte, la sfârşitul lunii februarie.

În timpul mandatului fostului preşedinte Donald Trump, Washingtonul a stabilit revenirea americanilor pe Lună pentru 2024 în cadrul programului Artemis, însă succesorul său, Joe Biden, nu a făcut publice deocamdată priorităţile pentru explorarea spaţiului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
UE urmează să primească în martie 50 de milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19
UE urmează să primească în martie 50 de milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19

Ursula von der Leyen a anunţat luni că se aşteaptă ca Uniunea Europenaă să primească 100 de milioane de doze de vaccin anti-Covid pe lună în al doilea trimestru, în care vaccinarea se desfăşoară cu încetinitorul, relatează AFP.

Un miliardar japonez caută opt persoane care să zboare cu el pe Lună, gratuit
Un miliardar japonez caută opt persoane care să zboare cu el pe Lună, gratuit

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a invitat opt membri ai publicului să i se alăture pentru o călătorie în jurul Lunii, în cadrul zborului organizat de SpaceX, compania lui Elon Musk.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.