Rusia avertizează SUA împotriva desfăşurării de arme nucleare tactice în Marea Britanie

discutii sua rusia
Shutterstock

Rusia a avertizat marţi SUA "în cel mai clar şi mai dur mod posibil" împotriva desfăşurării de arme nucleare tactice pe teritoriul Marii Britanii, relatează EFE.

 

"Cu privire la problema ipoteticei reveniri a armelor nucleare tactice americane pe teritoriul Regatului Unit, aş dori să avertizez în cel mai clar şi mai dur mod posibil împotriva acestui pas destabilizator", a declarat Serghei Riabkov, viceministru rus de externe, citat de agenţia de presă oficială TASS.

Diplomatul rus a afirmat că "nici securitatea Marii Britanii şi nici cea a SUA nu vor fi consolidate prin această măsură".

El a negat că în urma acestui pas ar exista "vreun efect de intimidare" faţă de Rusia, dar a precizat că reamplasarea armelor nucleare americane în Marea Britanie ar duce la "o creştere a gradului general de escaladare şi de ameninţare în Europa".

"Potenţialul (nuclear) al Marii Britanii se află pe un trend ascendent. Presupunem că, în pofida experienţei destul de triste din ultimii ani din punctul de vedere al asigurării securităţii europene, capetele înfierbântate de la Londra şi Washington nu au învăţat nicio lecţie din aceasta, de aceea un astfel de scenariu (desfăşurarea de arme nucleare tactice - n.r.) este pe deplin posibil", a afirmat Riabkov.

Citește și
muzeu obiecte ucraineni
Rusia a deschis un muzeu cu obiecte furate din Ucraina. Consilier din Mariupol: Le-au furat pentru a arăta că suntem oameni
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ziarul britanic Daily Telegraph a relatat la sfârşitul săptămânii trecute că SUA intenţionează să instaleze arme nucleare în Marea Britanie, pentru prima data în ultimii 15 ani, din cauza ameninţării dinspre Rusia.

Documente ale Pentagonului, la care ziarul a avut acces, arată că SUA intenţionează să amplaseze bombe atomice de trei ori mai puternice decât cea folosită la Hiroshima în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial la baza aeriană RAF Lakenheath din Suffolk (est).

Washingtonul şi-a eliminat capacităţile nucleare de pe teritoriul britanic în 2008, considerând că pericolul Războiului Rece a trecut.

Potrivit publicaţiei citate, lucrările pentru construirea unei noi reşedinţe pentru trupele americane vor începe în iunie.

Rusia a desfăşurat arme nucleare tactice în 2023 în Belarus, principalul aliat în campania sa militară în Ucraina, ca măsură de descurajare împotriva extinderii NATO, conform EFE.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Lavrov respinge sugestiile „absurde” că Rusia ar putea invada alte națiuni. ”Noi am anunțat obiectivele în mod deschis”
Lavrov respinge sugestiile „absurde” că Rusia ar putea invada alte națiuni. ”Noi am anunțat obiectivele în mod deschis”

Ministrul de externe al Rusiei a spus că este „absurd” că cineva sugerează că Rusia ar putea invada alte națiuni după Ucraina, potrivit unui raport al presei de stat, scrie Sky News.

Rusia a deschis un muzeu cu obiecte furate din Ucraina. Consilier din Mariupol: Le-au furat pentru a arăta că suntem oameni
Rusia a deschis un muzeu cu obiecte furate din Ucraina. Consilier din Mariupol: Le-au furat pentru a arăta că suntem oameni

Un muzeu de obiecte ucrainene furate, inclusiv extinctoare şi plăcuţe de înmatriculare, a fost deschis în Rusia.

 

Extrema dreaptă din Ungaria vrea o bucată din Ucraina, dacă Rusia va câștiga războiul. Regiunea pe care a pus ochii
Extrema dreaptă din Ungaria vrea o bucată din Ucraina, dacă Rusia va câștiga războiul. Regiunea pe care a pus ochii

Ungaria își dorește o parte din teritoriul Ucrainei, în cazul în care trupele Kievului vor fi înfrânte de Rusia. Afirmația a fost lansată, duminică, de liderul unui partid maghiar de extremă dreapta.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.