Rusia acuză Ucraina că a atacat Belgorod. Kievul spune că ar fi o grupare a naționaliștilor ruși care acționează independent

×
Codul embed a fost copiat

După ce a revendicat triumfător cucerirea „completă" a Bahmutului, șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, anunță că îl va preda armatei ruse, pe 1 iunie. Numai că situația este confuză.

Ucrainenii susțin că luptele continuă, iar forțele Kievului mai controlează o mică parte din orașul în ruină. Și chiar dacă au mai pierdut din avânt, forțele ucrainene avansează la periferia Bahmutului. Pe de altă parte, guvernatorul regiunii Belgorod, din Rusia, a acuzat o incursiune pe teritoriul rus a unui așa-numit grup de sabotaj. Kievul susține însă că ar fi o grupare a naționaliștilor ruși, care acționează independent.

Mercenarii Wagner ai lui Evgheni Prigojin au pus steagurile victoriei deasupra ruinelor din Bahmut, orașul din est devastat după aproape 10 luni de bombardamente și lupte crâncene.

Evgheni Prigojin: „Orașul Bahmut a fost capturat complet de-a lungul granițelor sale până la ultimul centimetru. Prin urmare, președintele ucrainean nu este sincer sau, la fel ca mulți dintre liderii noștri militari, pur și simplu nu este conștient de ceea ce se întâmplă pe teren."

Însă forțele armate ucrainene au anunțat luni că "luptele continuă la Bahmut".

Citește și
Iasi - obiective turistice
Obiective turistice în Iași și împrejurimi. Ce poți să vizitezi în capitala Moldovei
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Comandantul trupelor terestre, Oleksandr Sirski, admite că forțele sale mai controlează doar o mică parte din Bahmut. Dar „pentru că am înaintat pe flancuri, putem avea ocazia să avansăm și în interiorul orașului - afirmă generalul Siriski.

Phillips O'Brien, profesor de studii strategice la Universitatea St. Andrews: „Ucrainenii s-au gândit: "Cum îi facem de fapt pe ruși să-și macine forțele?" Știm că vor să ia și Bahmutul și alte orașe precum Adviika, și, prin urmare, oricât de groaznic este, trebuie să luptăm pentru aceste orașe pentru că asta îi va face pe ruși să atace în continuare și astfel să piardă mai mulți soldați și echipamente.”

Pe de altă parte - observă analiștii militari - eforturile Rusiei și risipirea muniției în lupta pentru Bahmut au afectat probabil pregătirile pentru ofensiva Kievului.

Pentru Ucraina, asaltul major va fi probabil un test crucial - pentru că va încerca să demonstreze că poate obține câștiguri semnificative pe câmpul de luptă cu armele pe care le-a primit din Occident.

Imaginile din satelit arată amploarea măsurilor defensive pe care le-au luat rușii - fortificații, piramide din beton anti-tanc, numite dinți de dragon, tranșee care se întind pe zeci de kilometri

Micul oraș Tokmak se află pe o rută cheie în sud-estul țării pe care forțele ucrainene ar putea dori să o folosească pentru a încerca să separe Crimeea de alte teritorii cucerite de Rusia la începutul războiului.

Dincolo de tunuri, rachete și blindate, primite de la aliați, și antrenarea trupelor, ucrainenii au fost instruiți și în lupta din spatele frontului, în teritoriile ocupate. Specialiști britanici i-au antrenat de multă vreme pe ucraineni pentru acest razboi secret.

MOS: „Eliminând o țintă individuală, aruncând în aer o clădire... Acum vă arătăm cum se procedează.”

"Skif," ofițer al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Dacă avem o țintă cu prioritate ridicată, bineînțeles că folosim aceste echipament ca s-o putem elimina.”

Și nu doar ținte individuale. Tehnologia similară - i-a ajutat pe ucraineni să arunce în aer o clădire unde erau zeci de soldați ruși, recent, la Bahmut

"Skif," ofițer al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Folosim astfel de echipamente pentru distrugerea inamicului. Le utilizăm pentru a produce dispozitive explozive, care pot fi folosite în teren, pe câmpul de luptă, sau în aer, ca muniție pentru drone.”

Pe lângă instruire, ucrainenii au primit și componentele bombelor artizanale - detonatoare sofisticate, microchipuri, ochelari pentru termoviziune chiar și imprimante 3d, care îi ajută să fabrice singuri unele componente.

Luni, guvernatorul regiunii Belgorod, din Rusia, a susținut că un "grup de sabotaj" al armatei ucrainene ar fi pătruns din nou pe teritoriul rusesc, într-un district de la granița cu Ucraina. Iar forțele de securitate ruse "iau măsuri" pentru a respinge incursiunea.

La începutul lui martie, a mai fost anunțată o incursiune a așa-zișilor sabotori ucraineni, tot în regiunea Belgorod. Putin a denunțat atunci un "atac terorist".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Doi militari români, răniți în urma unei confruntări între forțele guvernamentale din Congo și rebeli
Doi militari români, răniți în urma unei confruntări între forțele guvernamentale din Congo și rebeli

Doi militari români din contingentul de contractori angajați de guvernul de la Kinshasa, în Congo, au fost răniți zilele trecute, în estul țării africane, măcinate de un război dur între forțele guvernamentale și rebeli.

Obiective turistice în Iași și împrejurimi. Ce poți să vizitezi în capitala Moldovei
Obiective turistice în Iași și împrejurimi. Ce poți să vizitezi în capitala Moldovei

Iași este unul dintre cele mai frumoase județe din Moldova. A fost capitala Moldovei și capitala Regatului României între 1915 și 1918, în perioada Primului Război Mondial.

Bărbat fără o mână și fără un picior, amendat pentru că „nu este suficient de handicapat”. Un polițist i-a spus că este fals
Bărbat fără o mână și fără un picior, amendat pentru că „nu este suficient de handicapat”. Un polițist i-a spus că este fals

Un veteran de război fără o mână și fără un picior a fost amendat după ce a parcat pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități.  

Înfruntarea dintre
Înfruntarea dintre "Șapcă" și "Dovleac": Cum a ajuns Bulgaria ostatică într-un război care pare desprins din filme

Lupta sălbatică între procurorul-șef și fostul premier al Bulgariei reflectă criza statului de drept din această țară.

 

Ucraina a asasinat criminali ruși de război, ”o pedeapsă binemeritată”: ”Aceste cazuri vor continua”. Situația lui Putin
Ucraina a asasinat criminali ruși de război, ”o pedeapsă binemeritată”: ”Aceste cazuri vor continua”. Situația lui Putin

Șeful serviciilor secrete ucrainene, Kirilo Budanov, a recunoscut că țara sa a asasinat propagandiști și criminali ruși de război, iar aceste cazuri ”vor continua” să se întâmple. Totuși, Kievul nu va încerca eliminarea lui Vladimir Putin.

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.