Rusia a trecut România pe ”lista neagră”. ”Nu au unde să se retragă”

vladimir putin
Shutterstock

Rusia se laudă că mai puțin de o treime din țările membre ONU condamnă ”alegerile” câștigate dinainte de dictatorul Vladimir Putin și publică un fel de ”listă neagră” a celor mai importante state care nu recunosc scrutinul moscovit.

 

Mai puțin de o treime din țările membre NATO condamnă alegerile prezidențiale din Rusia, scrie agenția de stat TASS, care publică și o ”listă neagră” a acestora.

Printre ele, și România, pe care Rusia o evidențiază astfel printre cei mai importanți dușmani ai săi. Interesant este faptul că pe listă apare și Ungaria, unanim recunoscută drept o aliată a dictatorului Putin.

Aceste țări includ Austria, Albania, Bulgaria, Ungaria, Grecia, Germania, Georgia, Israel, Spania, Italia, Letonia, Lituania, Cipru, România, Slovacia, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Finlanda, Franța, Croația, Muntenegru, Republica Cehă, Chile, Elveția și Suedia”, scrie TASS.

De-a lungul săptămânii, națiunile occidentale au răsucit la spate brațele tuturor membrilor ONU pentru a-i forța să se alăture unei declarații de condamnare a alegerilor din Rusia. Mulți s-au plâns de acest lucru. Au fost până la urmă 56 dintre ei, dintre cei 193 de membri ai ONU! Aceștia sunt cei care s-au păstrat pe pozițiile lor antiruse după începerea operațiunii militare speciale", a scris Dmitri Polianski, primul reprezentant permanent adjunct al Rusiei la ONU pe canalul său Telegram.

Citește și
rusia tari nato
Scenariu de groază al serviciilor secrete germane. Rusia ar putea ataca alianța NATO în următorii 2 ani, până în 2026
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Despre țările care au condamnat războiul: ”Nu și-au dat seama ce se întâmplă”

Cât despre rezoluția antirusă a Adunării Generale a ONU din aprilie 2022, care a fost susținută de 143 de țări, acestea au făcut-o „în căldura momentului, nedându-și seama ce se întâmplă”, potrivit lui Polianski

În general, sprijinul pentru regimul președintele ucrainean Vladimir Zelenski în cadrul Națiunilor Unite s-a redus la Occidentul colectiv și la sateliții săi marionete. Ei nu au unde să se retragă. Deci, când vezi cifrele oricărui vot antirus la Adunarea Generală a ONU, puteți scădea cu ușurință 56 pentru a vedea numărul celor care au reușit să reziste răsucirii la spate a brațelor practicate de Occident”, a mai Polianski, potrivit oficiosului citat.

Rusia a organizat în perioada 15-17 martie 2024 așa-zise alegeri prezidențiale, nerecunoscute de lumea civilizată, pe care Kremlinul le anunța încă de anul trecut că vor câștigate cu peste 80% de către dictatorul Vladimir Putin.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. Coadă simbolică de protest în fața ambasadei Rusiei de la București: ”Am venit să votez împotriva lui Putin”
VIDEO. Coadă simbolică de protest în fața ambasadei Rusiei de la București: ”Am venit să votez împotriva lui Putin”

Mai multe persoane au format o coadă de așteptare la intrarea în sediul ambasadei Federației Ruse din București, pentru a vota în cadrul scrutinului organizat pentru alegerile prezidențiale din Rusia, în semn de protest.

Scenariu de groază al serviciilor secrete germane. Rusia ar putea ataca alianța NATO în următorii 2 ani, până în 2026
Scenariu de groază al serviciilor secrete germane. Rusia ar putea ataca alianța NATO în următorii 2 ani, până în 2026

Rusia se pregătește pentru un conflict pe scară largă cu Occidentul până în 2026, se arată într-un raport secret al serviciilor secrete germane, consultat de Business Insider și citat de Daily Mail.

VIDEO. Alegeri prezidențiale în Rusia, ”sub amenințarea armelor”. Imagini șocante cu soldați mascați la urnele de vot
VIDEO. Alegeri prezidențiale în Rusia, ”sub amenințarea armelor”. Imagini șocante cu soldați mascați la urnele de vot

Ucrainenii din teritoriile ocupate de armata rusă sunt forțați să voteze la alegerile prezidențiale rusești sub supravegherea unor soldați mascați, bine înarmați, care însoțesc funcționarii electorali mergând din casă în casă, notează Washington Post.

Rusia a început ultima zi a scrutinului prezidenţial cu acuzaţii de sabotaj din partea Kievului
Rusia a început ultima zi a scrutinului prezidenţial cu acuzaţii de sabotaj din partea Kievului

Rusia a început duminică ultima zi a scrutinului prezidenţial, Moscova acuzând Ucraina că a folosit atacuri aeriene pentru a încerca să saboteze alegerile în urma cărora se aşteaptă să fie menţinut la putere preşedintele Vladimir Putin. 

”Rafinamentul” diplomației ruse. Declarație oficială: ”Fac spumă, ştii, ies cu nişte puroi verde. Lasă-i să se înece cu asta”
”Rafinamentul” diplomației ruse. Declarație oficială: ”Fac spumă, ştii, ies cu nişte puroi verde. Lasă-i să se înece cu asta”

Oponenţii occidentali ai Moscovei au încercat în mod activ în ultimul an să perturbe alegerile prezidenţiale din Rusia, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, pentru agenţia de presă rusă TASS.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.