Românii din Ucraina cer autorităţilor de la Bucureşti să apere învăţământul în limba română din zona Cernăuţi

Romania - Ucraina
Profimedia

Unul dintre cei mai importanţi lideri ai comunităţii româneşti din Ucraina, fostul primar al comunei Mahala, Elena Nandriş, cere autorităţilor române să se implice mai mult în apărarea intereselor populaţiei de etnie română din regiunea Cernăuţi.

Nandriş şi-a manifestat îngrijorarea faţă de aplicarea noii Legi a învăţământului, care prevede restrângerea drepturilor minorităţilor în şcoli. Actul normativ impune şcolilor cu predare în limba minorităţilor, inclusiv în limba română, să introducă, treptat, ore în limba ucraineană.

"Eu cred că Guvernul României ar trebui să se implice mai insistent în apărarea limbii noastre române, pentru că noi o pierdem şi nouă ne pare foarte rău. Noi iubim limba noastră, noi ne zbatem pentru limba noastră, noi o preţuim mai mult decât voi acolo. Noi am spus totdeauna: vrem să vorbim, vrem să cântăm şi să ne rugăm în limba noastră. Noi vorbim în limba strămoşilor noştri de ani de zile. Astăzi sunt 551 de ani de când suntem români. Şi acum, în câţiva ani, distrugem totul. Ne doare foarte mult. Mulţi din România nu înţeleg asta. E durere când îţi pierzi limba. Noi aici nu avem putere să facem ceva. Legea merge mai departe. Nu au cedat nicio literă din lege", a afirmat Nandriş.

În comuna Mahala sunt două licee, unul cu 411 elevi şi celălalt cu 320 de elevi, în care cursurile se predau în prezent exclusiv în limba română. Începând cu anul şcolar viitor, predarea în ucraineană devine obligatorie din clasa a V-a. În primul an de gimnaziu, elevii trebuie să înveţe minimum 20% din materii în ucraineană, procentul crescând până la 80% în ultimii doi ani de liceu.

"Ni s-a pus problema, după lege, ca începând cu clasa a cincea să introducem obiecte (n.r. - materii) în limba ucraineană, în limita procentajului stabilit de lege şi, începând de anul viitor, la clasa a cincea trebuie să avem obiecte în ucraineană cel puţin 20%", a declarat directorul Liceului ''Gheorghe Nandriş'', Ina Nica.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Analistul ucrainean de origine română Serghei Hacman consideră că orice cetăţean al Ucrainei are obligaţia de a cunoaşte limba oficială a statului, însă consideră că minorităţile ar trebui să aibă dreptul de a învăţa în limba maternă.

"Atunci când vorbim de educaţie, vorbim de drepturile unei persoane pe două nivele: dreptul lui ca minoritate şi dreptul lui ca şi cetăţean al unui stat. Este normal când este un echilibru în aceste drepturi, fără exagerare într-o parte sau în alta. Când exagerăm într-o parte, noi formăm o persoană care nu se poate dezvolta în statul în care el stă, dacă nu învaţă limba ţării acelui stat, iar în cealaltă parte, el îşi pierde identitatea, dacă nu are dreptul de a învăţa în limba maternă", a precizat analistul, potrivit Agerpres.

Legea învăţământului a fost modificată în 2017, determinând, în primă etapă, ca şcolile cu predare în limba rusă să treacă la studierea tuturor disciplinelor de învăţământ în limba ucraineană începând cu 1 septembrie 2020. Şcolile minorităţilor naţionale din Ucraina, care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene, ar trebui să introducă treptat limba ucraineană începând cu septembrie 2023.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”

Militarii ruşi desfăşuraţi în Nagorno Karabah din toamna lui 2020 şi-au încheiat, miercuri, retragerea din Azerbaidjan, a anunţat ministerul azer al Apărării.

Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”
Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”

Emmanuel Macron încearcă să-și strângp aliați în lupta împotriva extremei drepte, în puținul timp pe care ăl mai are până alegerile pe care le-a determinat prin dizolvarea parlamentului. El a lansat un apel la „adunare” în „bătălia valorilor”.

Volodimir Zelenski cere ajutor pentru rețeaua energetică a Ucrainei, care este atacată de Rusia
Volodimir Zelenski cere ajutor pentru rețeaua energetică a Ucrainei, care este atacată de Rusia

Președintele Ucrainei a cerut din nou sprijin pentru apărarea aeriană a țării, în încercarea de a preveni atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice deteriorate ucrainene.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.