Roberta Metsola, aleasă președinte al Parlamentului European. Malteza e cea mai tânără persoană care deține această funcție

×
Codul embed a fost copiat

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a ales-o marţi în funcţia de preşedinte al său, pentru doi ani şi jumătate, pe eurodeputata malteză Roberta Metsola, transmit AFP şi DPA.

Membră a grupului Partidului Popular European, Metsola a fost aleasă preşedinte al PE cu 458 de voturi pentru din 616 exprimate.

Roberta Metsola, care împlineşte 43 de ani chiar marţi, devine astfel cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie.
Ceilalţi candidaţi la preşedinţia Parlamentului European au fost Sira Rego (grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică), Kosma Zlotowski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi Alice Bah Kuhnke (grupul Verzilor).

Mureșan: Roberta Metsola este o prietenă a României

Deputatul european Siegfried Mureşan (PNL / PPE), vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European, a transmis după alegerea Robertei Metsola ca preşedintă a Parlamentului European că votul de astăzi este o veste foarte bună pentru Europa şi pentru România, pentru că aceasta cunoaşte foarte bine situaţia din România, este o prietenă a românilor şi o apărătoare a statului de drept din ţara noastră, potrivit News.

”Roberta a fost alături de noi de fiecare dată când am ieşit în stradă pentru apărarea statului de drept: la protestele împotriva Ordonanţei 13 de la începutul anului 2017, la protestele din 2018 împotriva modificărilor aduse Codului Penal care afectau grav independenţa justiţiei”, a spus Mureșan.

Citește și
David Sassol
Care este cauza morții lui David Sassoli, președintele Parlamentului European
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cine este Roberta Metsola, noul președinte al Parlamentului European

În noiembrie 2021, Metsola a fost aleasă pentru a fi candidată la această funcție de către Partidul Popular European (PPE), învingând confortabil doi candidați la nominalizare, austriacul Othmar Karas și olandeza Esther de Lange.

O problemă care rămâne controversată pentru mulți europarlamentari este dacă Metsola sprijină drepturile la avort.

Oficialii notează că Metsola a votat împotriva multor rezoluții ale Parlamentului care apără drepturile la avort și adeseori s-a referit la această problemă ca fiind una de competență națională.

”În vârstă de 42 de ani, fost avocat și absolvent al Colegiului Europei, Metsola este un produs clasic al bulei de la Bruxelles. Ea fost atașat juridic la biroul UE din Malta din 2004 până în 2012, precum și consilier juridic al Catherine Ashton, fostul diplomat de vârf al UE. Vorbește fluent italiană și finlandeza, este căsătorită cu un finlandez și are patru copii”, o descrie Politico.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alegeri pentru președinția Parlamentului European. Cine sunt candidații și care este marele favorit
Alegeri pentru președinția Parlamentului European. Cine sunt candidații și care este marele favorit

Marți, 18 ianuarie, au loc alegerile pentru președinția Parlamentului European, după decesul social-democratului David Sassoli, de 65 de ani, care deținea această funcție din 2019.

 

Care este cauza morții lui David Sassoli, președintele Parlamentului European
Care este cauza morții lui David Sassoli, președintele Parlamentului European

Preşedintele Parlamentul European, David Sassoli, a murit, în noaptea de luni spre marți, după mai multe săptămâni petrecute în spital.

Cine este Roberta Metsola, parlamentarul cu cele mai mari șanse să preia șefia Parlamentului European
Cine este Roberta Metsola, parlamentarul cu cele mai mari șanse să preia șefia Parlamentului European

Roberta Metsola, membru al Partidului Popular European (PPE) din Malta și prim-vicepreședinte al Parlamentului European, este parlamentarul cu cele mai mari șanse pentru a prelua șefia Parlamentului European, după moartea lui David Sassoli.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.