Reuters: UE va ridica sancţiunile împotriva a trei oameni de afaceri ruşi. Despre cine este vorba

sanctiuni, rusia, europa
Profimedia

Uniunea Europeană nu va reînnoi sancţiunile împotriva a trei oameni de afaceri, atunci când actualele măsuri punitive vor expira în această săptămână, au declarat marţi pentru Reuters patru surse diplomatice.

Trioul pe cale de a fi scos de pe listă este format din omul de afaceri rus Grigori Berezkin, miliardarul Farhad Ahmedov şi fostul şef al Ozon, o firmă rusă de comerţ electronic, Aleksandr Şulghin. Liderul militar rus Gheorghi Şuvaev, care a murit anul trecut, va fi, de asemenea, eliminat de pe listă, au declarat sursele, conform news.ro.

Una dintre cele patru surse - toate lucrând în domeniul sancţiunilor şi vorbind sub protecţia anonimatului - a declarat că argumentele în cazul lor au fost considerate slabe din punct de vedere juridic, ceea ce înseamnă că UE nu este sigură că vor rezista în instanţă, dacă vor fi contestate.

Ahmedov este implicat în sectorul petrolier şi al gazelor naturale din Rusia, în timp ce Berezkin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este implicat într-o serie de domenii, printre care mass-media, infrastructură şi energie, potrivit listei oficiale de sancţiuni a UE.

După invazia rusă din Ucraina de anul trecut, guvernele occidentale au impus Moscovei sancţiuni economice de amploare, inclusiv interdicţii la importurile de petrol rusesc. Sancţiunile individuale care însoţesc aceste sancţiuni generale includ interdicţii de călătorie şi îngheţarea activelor şi se aplică în prezent la aproximativ 1.800 de persoane şi entităţi considerate responsabile sau care au beneficiat de pe urma războiului.

Citește și
Karin Kneissl, Vladimir Putin
Fosta șefă a diplomației austriece se mută în orașul natal al lui Putin, după ce și-a petrecut vara într-un sat din Rusia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

UE are nevoie de unanimitatea celor 27 de state membre ale blocului pentru a impune sancţiuni, care sunt reînnoite la fiecare şase luni. Următoarea serie expiră la 15 septembrie. Aproape 1.600 de persoane şi peste 200 de entităţi se află pe lista de sancţiuni a UE, care datează din 2014, când Rusia a anexat ilegal regiunea ucraineană Crimeea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce vor discuta Putin și Kim Jong Un. Corespondent CNN: Ambele state se bucură de sprijinul, uneori tacit, al Chinei
Ce vor discuta Putin și Kim Jong Un. Corespondent CNN: Ambele state se bucură de sprijinul, uneori tacit, al Chinei

Kim Jong-Un a intrat în Rusia și se îndreaptă, în trenul său blindat, spre locul unde îl va întâlni pe Vladimir Putin.

Fosta șefă a diplomației austriece se mută în orașul natal al lui Putin, după ce și-a petrecut vara într-un sat din Rusia
Fosta șefă a diplomației austriece se mută în orașul natal al lui Putin, după ce și-a petrecut vara într-un sat din Rusia

Fostul ministru de Externe al Austriei, Karin Kneissl, care a dansat cu Vladimir Putin la nunta sa, se va muta la Sankt Petersburg pentru a lucra la un centru academic pe care îl conduce, informează Reuters, citată de News.ro.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.