Rebelii houthi ameninţă că extind atacurile către Oceanul Indian asupra navelor comerciale

houthi
Shutterstock

Rebelii houthi din Yemen au susţinut vineri că încep acţiunile militare şi împotriva navelor care au legături cu Israelul şi în zona Oceanului Indian, nu doar în Marea Roşie şi în zona strâmtorii Bab al-Mandeb.

"În aplicarea directivelor liderului nostru Abdul-Malik al-Houthi (...), forţele armate yemenite au început să extindă raza operaţiunilor împotriva navelor israeliene, a celor care au legături cu Israelul sau a celor care se îndreaptă spre Palestina ocupată, pentru a cuprinde Oceanul Indian până la Capul Bunei Speranţe", a afirmat în faţa unei mulţimi în capitala Sana'a un purtător de cuvânt al rebelilor houthi, relatează agenţia EFE.

Acesta a susţinut că au fost deja desfăşurate trei astfel de atacuri în Oceanul Indian, deşi Statele Unite, care conduc o coaliţie navală creată pentru a proteja navigaţia comercială în Marea Roşie, nu au transmis cel puţin deocamdată nimic legat de acest lucru.

Acelaşi reprezentant al rebelilor houthi a mai susţinut că aceştia au atacat în ultimele ore o navă denumită "Pacific 01" şi un distrugător american în Marea Roşie, dar nici acestea nu au fost confirmate de SUA.

Rebelii houthi, susţinuţi de Iran şi care controlează partea de vest a Yemenului, lansează cu regularitate de la sfârşitul anului trecut atacuri cu drone şi rachete asupra navelor comerciale în Marea Roşie şi în Golful Aden. Ei motivează aceste atacuri ca acţiune de solidaritate faţă de palestinienii din Fâşia Gaza, care sunt supuşi unei ofensive israeliene ce a ucis acolo peste 31.000 de persoane, mai ales femei şi copii, după ce gruparea islamistă Hamas a omorât peste 1.160 de persoane într-o incursiune în sudul Israelului pe 7 octombrie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aceşti rebeli afirmă că urmăresc să lovească nave israeliene, americane şi britanice, precum şi nave care pleacă sau vin din porturi israeliene. Statele Unite şi Regatul Unit au efectuat mai multe raiduri aeriene asupra unor instalaţii militare ale rebelilor houthi în Yemen, urmărind diminuarea capacităţii acestora de a efectua astfel de atacuri. State occidentale au desfăşurat de asemenea în zonă nave militare pentru a proteja navigaţia comercială.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte
Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte

Donald Trump și-a făcut cont pe TikTok, aceeași platformă pe care o critica și voia să o interzică pe vremea când era președintele SUA. Acum o consideră utilă în scop electoral.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.