Reacția Ungariei după ce UE a amenințat cu o procedură de infringement din cauza legii LGBTQ

ungaria
Getty

Încercările Uniunii Europene de a determina Ungaria să renunţe la legea care interzice în şcoli materialele ce promovează homosexualitatea nu vor avea succes, a declarat miercuri şeful de cabinet al premierul ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas.

Potrivit agenţiei ungare de presă MTI, Gergely Gulyas a declarat că Budapesta "va rezista presiunii Bruxellesului de a determina Ungaria să permită prezenţa activiştilor LGBTQ în grădiniţe şi şcoli", adăugând că protejarea copiilor este unul dintre cele mai importante obiective.

El a mai spus că, în afara Constituţiei din Ungaria, şi Carta Drepturilor Fundamentale din UE susţine că creşterea copiilor este datoria părinţilor.

Gergely Gulyas a denunţat ceea ce el a numit "campania fără precedent" împotriva Ungariei lansată de UE.

"Bruxellesul nu este în măsură să spună cine ar trebui să îi crească pe copii şi nici cum", a declarat el, ca reacţie la o dezbatere din cursul dimineţii în Parlamentul European, potrivit AFP.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atenţionat miercuri Ungaria că trebuie să renunţe la legea care interzice şcolilor să folosească materiale considerate a promova homosexualitatea sau schimbarea de sex, pentru că în caz contrar Bruxellesul va deschide o procedură de infringement.

Premierul ungar Viktor Orban, care se va confrunta cu alegeri parlamentare anul viitor, a devenit tot mai radical în privinţa politicilor sociale, într-o autoproclamată luptă de a apăra în faţa liberalismului occidental ceea ce el susţine că sunt valorile creştine tradiţionale ale Ungariei.

Guvernul de la Budapesta susţine că noua lege nu îi vizează pe homosexuali, ci urmăreşte protecţia copiilor, ai căror părinţi ar trebui să joace rolul principal în educaţia lor sexuală.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Legea anti-LGBT. Comisia Europeană ameninţă Ungaria cu lansarea procedurii de infringement
Legea anti-LGBT. Comisia Europeană ameninţă Ungaria cu lansarea procedurii de infringement

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ameninţat miercuri cu lansarea unei proceduri de infringement contra Ungariei.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.