Reacția mediului de afaceri din Austria la aderarea parțială a României și Bulgariei la Schengen

Austria
Shutterstock

Mediul de afaceri din Austria a salutat acordul parţial anunţat sâmbătă seara care permite intrarea României şi Bulgariei în Schengen mai întâi cu graniţele aeriene şi maritime şi a solicitat continuarea negocierilor pentru o integrare deplină.

Într-un comunicat de presă, industria din Austria a vorbit despre un „pas important”, deoarece acordul nu uşurează lucrurile doar pentru călători, ci şi pentru companii.

Companiile austriece se numără printre cei mai importanţi investitori din România, cu 11,2 miliarde de euro şi peste 61.000 de locuri de muncă pe plan local, iar în Bulgaria, cu 2,8 miliarde de euro şi peste 21.000 de locuri de muncă locale, a anunţat Federaţia Industriei Austriece într-un comunicat de presă.

„România şi Bulgaria sunt parteneri economici importanţi pentru economia austriacă, companiile noastre sunt al doilea cel mai important investitor străin în ambele ţări şi au pieţe de desfacere importante în regiune”, a subliniat Camera Economică Federală Austriacă (WKÖ).

Totodată, aceasta a solicitat continuarea negocierilor în vederea găsirii unei soluţii pentru o integrare deplină în Schengen.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„O economie europeană puternică poate avea loc doar într-o piaţă internă europeană consolidată. Aceasta include, de asemenea, punerea în aplicare a liberei circulaţii a persoanelor în cadrul Schengen, cu condiţia să fie îndeplinite condiţiile aplicabile. În acest scop, trebuie purtate discuţii suplimentare în vederea găsirii unor soluţii cuprinzătoare”, se arată în comunicatul WKO.

Şi cancelarul german Olaf Scholz a avut, duminică dimineaţă, o reacţie pe X calificând acordul anunţat sâmbătă seara târziu drept un prim pas pentru eliminarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime începând din primăvară.

„Germania va continua să sprijine integrarea deplină în spaţiul Schengen”, promite cancelarul german. „Acest lucru va face ca Europa să fie mai unitară”, a arătat el.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.