Reacția lui Trump când a auzit că ”mireasa jihadistă” cu 3 soți vrea să se întoarcă în SUA

Hoda Muthana
CNN

Donald Trump i-a ordonat secretarului american de stat, Mike Pompeo, să nu lase o fostă ”mireasă jihadistă”, Hoda Muthana, să reintre în Statele Unite, de unde a plecat în 2014 pentru a se alătura Statului Islamic în Siria, relatează CNN.

Termenul de ”mirese jihadiste” se referă la femeile, unele chiar adolescente, care au părăsit Occidentul pentru a se mărita cu membri ISIS în Siria sau Irak, susținându-le cauza. După încolțirea jihadiștilor care nu mai ocupă în Siria decât un teritoriu de patru kilometri pătraţi, mai multe ”foste mirese”, unele devenite mame, vor să se întoarcă în țările de unde au plecat.

Este și cazul lui Hoda Muthana, care a plecat din Alabama în 2014 pentru a se alătura ISIS în Siria. În prezent, prizonieră a kurzilor într-o tabără de refugiați, femeia a solicitat să fie primită înapoi în SUA pentru a fi judecată acolo.

”I-am dat instrucțiuni secretarului de stat Mike Pompeo, și este total de acord, să nu o primească pe Hoda Muthana înapoi în țară” a scris Trump pe Twitter. Pompeo a declarat cu câteva ore înainte că Hoda Muthana nu este cetățean american și nu are nicio bază legală pentru a călători în SUA.

Hoda Muthana, care are în prezent 24 de ani, era studentă la facultate când a decis, în 2014, să părăsească țara pentru Siria. Aici s-a măritat cu 3 jihadiști și a cerut în mesaje publicate pe Twitter ”uciderea americanilor”, relatează CNN.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-o serie de interviuri acordate din nordul Siriei unde se află într-o tabără controlată de kurzi femeia a spus că are remușcări profunde.

”Când am plecat în Siria eram o tânără naivă, furioasă și arogantă. Este greu să exprim corect cât de mult îmi regret cuvintele, durerea cauzată familiei și orice îngrijorare provocată țării mele” a spus Hoda într-o declarație pentru CNN.

Un reprezentat al familiei ei, Hassan Shibly, a negat că aceasta nu ar mai avea cetățenie americană și a spus că declarația făcută de Donald Trump în acest sens este una ”periculoasă”.

Potrivit lui Shibly, Hoda s-a născut în 1994 în New Jersey. Tatăl ei, care se afla în SUA în calitate de diplomat din partea Yemenului, a renunțat la rolul său diplomatic înainte de nașterea ei.

”Administrația Trump continuă în mod greșit tentativa de a lăsa americani fără cetățenie” consideră Shibly care susține că Hoda Muthana are pașaport american valabil și este cetățean american.

Cu toate acestea un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat din SUA a spus miercuri seară că Muthana nu s-a născut în SUA și nu a fost niciodată cetățean american. ”Cetățenia nu i-a fost revocată pentru că nu a fost niciodată cetățean” a spus acesta.

Din punctul de vedere al legii din SUA, Muthana ar avea cetățenie pentru că s-a născut pe pământ american, dar Departamentul de Stat ar putea pretinde că revendicarea cetățeniei din partea ei nu are bază legală din cauza statului de imigranți al părinților în momentul nașterii ei. Familia tinerei plănuiește să dea guvernul american în judecată.

Muthana a crescut într-o casă cu reguli ultra stricte în SUA. În mai multe interviuri acordate din tabăra de refugiați pentru The Guardian, The New York Times și ABC News, ea a povestit cum a folosit banii de facultate pentru un zbor în Turcia în 2014. La intrarea în Siria a publicat pe Twitter un mesaj în care anunța că își ”va arde pașaportul american pentru că nu mai are nevoie de el”.

După ce s-a alăturat jihadiștilor a devenit o figură cunoscută pentru propaganda făcută online. Acum femeia susține că nașterea fiului ei și războiul au schimbat-o. Pe 10 ianuarie, s-a predat unor trupe americane în deșertul sirian.

Hoda a povestit presei că și-a înțeles greșit religia: „Am crezut că fac ceea ce este corect în numele lui Allah”. Pe vremea când era ”mireasă ISIS”, femeia locuia în orașul Raqqa, unde s-a căsătorit cu un jihadist australian pe nume Suhan Rahman, primul dintre cei trei soți.

”Acum sunt îngrijorată pentru viitorul fiului meu. Am fost manipulată și spălată pe creier”, susține femeia. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.