Mesajul Ligii Arabe după ce Dăncilă a anunțat schimbarea ambasadei de la Tel Aviv

×
Codul embed a fost copiat

Ţările care vor să-şi mute ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim "pun în pericol prietenia lor cu lumea arabă".

Asta a declarat printr-un comunicat secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, după ce ţara noastră şi Honduras au anunţat oficial schimbarea.

De asemenea, Liga vrea ca ţările care merg pe acest drum să-şi revizuiască "politica negativă care nu serveşte obținerii păcii" în Orientul Mijlociu.

Bulgărele a început să se rostogolească după ce premierul Viorica Dancilă a anunţat duminică mutarea misiunii diplomatice duminică, într-o conferinţă a unei organizaţii americane de lobby pro-Israel ţinută în Statele Untie.

Tot în urma acestor declaraţii, Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi-a anulat vizita în România, care trebuia să înceapă luni şi care cuprindea, printre altele, întâlniri cu preşedintele Iohannis şi liderii Parlamentului.

Citește și
sigla PSD
PSD: Atacurile prezidenţiale - un "amatorism total" în materie diplomatică
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Viorica Dăncilă s-a cazat la hotelul lui Donald Trump din Washington
Viorica Dăncilă s-a cazat la hotelul lui Donald Trump din Washington

Viorica Dăncilă este cazată la hotelul președintelui Donald Trump în timpul vizitei sale în Washington.

PSD: Atacurile prezidenţiale - un
PSD: Atacurile prezidenţiale - un "amatorism total" în materie diplomatică

PSD consideră că "atacurile" preşedintelui Iohannis cu privire la poziţia exprimată de prim-ministrul Dăncilă în legătură cu mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim denotă un "amatorism total" al şefului statului în materie diplomatică.

Regele Iordaniei şi-a anulat vizita în România din cauza premierului Dăncilă
Regele Iordaniei şi-a anulat vizita în România din cauza premierului Dăncilă

Incident diplomatic neobișnuit între România și Iordania. Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și-a anulat vizita de luni în țara noastră, ca reacție la declarația Vioricăi Dăncilă.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.