Războiul din Gaza a intrat în a patra lună. Netanyahu: „Nu trebuie să oprim războiul până nu ne îndeplinim toate obiectivele”

×
Codul embed a fost copiat

Războiul din Gaza a intrat în cea de-a patra lună și nu sunt semne că se apropie de final. Israelul a anunțat o nouă fază a operațiunilor, de data asta în centrul și în sudul Fâșiei.

Iar șeful diplomației americane începe o nouă serie de vizite în Orientul Mijlociu, cu scopul de a-i convinge pe israelieni să îmbunătățească pe cât posibil condițiile de viață ale refugiaților.

Armata israeliană a anunțat că a încheiat operațiunile militare de amploare în nordul Fâșiei Gaza. Potrivit oficialilor de la Tel Aviv, 8 mii de luptători Hamas au fost lichidați și 30 de mii de arme au fost capturate. În regiune au loc în continuare lupte sporadice.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt IDF: „Am încheiat dezmembrarea structurii militare a Hamas din nordul Fâşiei Gaza. Acum, ne axăm pe destructurarea Hamas în centrul și sudul Fâșiei Gaza. Vom face asta într-o manieră diferită, minuțioasă, având lecțiile învățate din luptele de până acum.”

Israelienii cred că în centrul și sudul Fâșiei s-ar ascunde unii dintre liderii Hamas. Tot aici ar fi ținuți și ostaticii israelieni.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Daniel Hagari: „Zona taberelor de refugiați din centrul enclavei e dens populată. Sub Khan Younis se află un adevărat oraș format din tuneluri. Luptele vor continua și pe parcursul anului 2024.”

Premierul israelian spune însă că obiectivele războiului nu au fost încă îndeplinite.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: „Nu trebuie să oprim războiul până nu ne îndeplinim toate obiectivele. Eliminarea Hamas, recuperarea tuturor ostaticilor și asigurări că Gaza nu va mai reprezenta o amenințare pentru Israel.

Premierul israelian îl va primi săptămâna aceasta pe secretarul american de stat, aflat într-un nou turneu diplomatic maraton în Orientul Mijlociu. Este a cincea vizită a lui Antony Blinken în Israel de la începutul crizei, iar unii analiști cred că e o dovadă că Statele Unite nu sunt mulțumite de felul în care israelienii conduc operațiunea militară din Gaza. Și nici de gestionarea situației umanitare în sudul Fâșiei Gaza, unde e înghesuită aproape toată populația enclavei. La finalul vizitei în Qatar, înaltul oficial american a spus că Israelul trebuie să faciliteze reîntoarcerea civililor palestinieni în nordul Fâșiei.

Antony Blinken, secretar de stat american: „(Palestinienii) nu vor fi presați să părăsească Gaza. Respingem declarațiile unor miniștri și aleși israelieni care cer o relocare a palestinienilor în afara Fâșiei Gaza. Aceste declarații sunt iresponsabile și inflamatorii.”

Pe de altă parte, temerile americanilor privind o extindere a conflictului sunt alimentate de tensiunile de la granița cu Libanul. Israelul a recunoscut că una din bazele sale militare a suferit pagube după un atac cu rachete lansat sâmbătă de Hezbollah. Gruparea șiită spune că e primul său răspuns la uciderea numărului doi al Hamas într-o lovitură israeliană la periferia sudică a Beirutului.

Lucrurile s-ar putea complica și în Cisiordania, unde, în ultimele trei luni, s-au înmulțit atentatele și confruntările dintre militanții palestinieni și forțele de ordine israeliene. Ieri, Tel Avivul a admis că polițiști israelieni au ucis o fetiță palestiniană de trei ani, când au deschis focul asupra unei mașini care ar fi încercat să lovească doi agenți de la un punct de trecere.

Pe de altă parte, la fix trei luni de la sângerosul atac comis de Hamas, rudele ostaticilor își exprimă teama pentru soarta celor 137 de israelieni încă ținuți captivi în Gaza.

Romi Cohen, sora geamănă a unui ostatic: „Pe măsură ce timpul trece, încep să mă tem că oamenii vor uita, că nu vor mai lupta pentru fratele meu și pentru ceilalți ostatici, că nu îi vor salva din iad.”

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte
Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte

Donald Trump și-a făcut cont pe TikTok, aceeași platformă pe care o critica și voia să o interzică pe vremea când era președintele SUA. Acum o consideră utilă în scop electoral.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.