Rămăşiţe umane descoperite în Marea Nordului arată ce s-a întâmplat cu un luptător olandez

schelete, buzau, descoperire arheologică, ramasite umane
StirilePROTV

Analiza genetică a unui maxilar uman descoperit în Marea Nordului clarifică soarta unui proeminent luptător olandez din rezistenţa antinazistă ce a dispărut în urmă cu peste 80 de ani, transmite sâmbătă DPA.

Conform poliţiei olandeze, identificarea a fost posibilă prin compararea materialului ADN extras din maxilarul găsit de pescari în largul coastei de nord a Ţărilor de Jos în 2003, cu material genetic prelevat de la descendenţii luptătorului pentru libertate.

Conform analizelor, rămăşiţele îi aparţin lui Ernst Moltzer, care, în calitate de vicepreşedinte al companiei de băuturi Bols în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, a refuzat solicitările de livrări ale ocupanţilor nazişti şi a fost destituit.

Moltzer s-a alăturat rezistenţei şi a încercat să traverseze marea spre Anglia într-o barcă cu vâsle, alături de alţi doi camarazi, în noiembrie 1941.

Moltzer, care a participat la Olimpiada din 1936 de la Munchen ca marinar în cursa de iahturi, nu a ajuns la destinaţie. Maxilarul său a fost descoperit la 6 kilometri în largul coastelor olandeze.

Citește și
pompe funebre, SUA
Descoperire îngrozitoare în casa unui fost patron de pompe funebre din SUA. Ce ”depozitase” timp de 2 ani într-un dric
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Rămăşiţele luptătorului pentru libertate au fost înhumate sâmbătă, la Cimitirul Naţional de Onoare din Apeldoorn, conform autorităţilor olandeze.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cadavrul unei femei, ținut 2 ani într-o mașină funerară, în casa unui bărbat. Ce descoperire șocantă au mai făcut polițiștii
Cadavrul unei femei, ținut 2 ani într-o mașină funerară, în casa unui bărbat. Ce descoperire șocantă au mai făcut polițiștii

Descoperire șocantă în casa închiriată a unui bărbat în vârstă de 33 de ani din SUA. Autoritățile au găsit trupul neînsuflețit al unei femei într-o mașină funerară și rămășițele incinerate a cel puțin 30 de persoane.

Descoperire îngrozitoare în casa unui fost patron de pompe funebre din SUA. Ce ”depozitase” timp de 2 ani într-un dric
Descoperire îngrozitoare în casa unui fost patron de pompe funebre din SUA. Ce ”depozitase” timp de 2 ani într-un dric

Un fost proprietar din SUA al unei case de pompe funebre a ținut corpul unei femei decedate într-un dric timp de doi ani, într-o casă. Tot acolo, poliția a găsit rămășițele incinerate a cel puțin 30 de persoane.

Descoperire incredibilă la metrou. Are peste 120.000 de ani vechime
Descoperire incredibilă la metrou. Are peste 120.000 de ani vechime

Extinderea uneia dintre liniile de metrou din Bruxelles s-a lăsat cu o surpriză de proporții.  

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.