Rachete lansate de Coreea de Nord. Una ar fi putut ajunge pe teritoriul SUA. Reacția Japoniei

Racheta
Shutterstock

O rachetă balistică a fost lansată de Coreea de Nord luni dimineață, după un alt test cu o rachetă cu rază mai scurtă de acțiune. Rachetele au ajuns în Marea Japoniei, dar cea balistică ar fi putut atinge SUA.

Aceste două tiruri consecutive intervin la câteva zile după avertismentele Seulului şi Washingtonului care au avertizat Phenianul că "orice atac nuclear" împotriva Statelor Unite sau a aliaţilor lor ar duce la sfârşitul regimului lui Kim Jong Un, liderul nord-coreean.

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată spre Marea Japoniei", au declarat şefii de stat major interarme sud-coreeni într-un comunicat, preluat de AFP și Agerpres.

Și guvernul japonez a declarat pe reţeaua socială X (fostă Twitter) că Coreea de Nord a tras „ceea ce pare a fi o rachetă balistică".

Racheta balistică intercontinentală (ICBM) este capabilă să zboare peste 15.000 de kilometri şi, prin urmare, să atingă „întregul teritoriu al Statelor Unite", potrivit unui înalt responsabil al Ministerului japonez al Apărării, scrie AFP.

Citește și
satelit militar
Coreea de Sud își lansează un satelit spion, cu racheta lui Elon Musk. Replică la satelitul Coreei de Nord
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Această rachetă a zburat pe o distanţă de aproximativ 1.000 de kilometri înainte de a cădea în Marea Japoniei. Dar, „după calculele bazate pe traiectoria sa şi în funcţie de greutatea focoasei sale", "ar putea avea capacitatea de a zbura peste 15.000 de kilometri, iar în acest caz întregul teritoriu al Statelor Unite s-ar afla în raza sa de acţiune", potrivit viceministrului parlamentar din Ministerul Apărării, Shingo Miyake.

Zborul său a durat 1 oră şi 13 minute, atingând o altitudine maximă de peste 6.000 de kilometri. În jurul orei 09.37, ora japoneză (00.37 GMT), racheta a căzut în mare în afara zonei economice exclusive (ZEE) a Japoniei, la 250 de kilometri nord-vest de mica insulă Okushiri care se învecinează cu Hokkaido (nordul ţării), a precizat Miyake.

„Condamnăm ferm" aceste tiruri, a declarat premierul japonez, Fumio Kishida, subliniind că aceste teste încalcă sancţiunile impuse Phenianului de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.

Aceste tiruri reprezintă o "ameninţare la adresa păcii şi stabilităţii în regiune", a adăugat premierul nipon, citat de AFP.

Cu câteva ore mai devreme, Seulul a declarat că a detectat o rachetă balistică cu rază scurtă de acţiune lansată din regiunea Phenianului duminică seara.

Racheta a parcurs aproximativ 570 de kilometri înainte de a se prăbuşi în Marea Japoniei, au indicat şefii de stat major interarme, adăugând că Seulul, Washingtonul şi Tokyo, „în strânsă colaborare, au schimbat informaţii despre racheta balistică nord-coreeană".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Marina britanică a deschis focul în Marea Roșie. Ținta distrusă de o rachetă Viper
Marina britanică a deschis focul în Marea Roșie. Ținta distrusă de o rachetă Viper

O navă de război a Marinei Regale a doborât o presupusă dronă de atac care viza nave comerciale în Marea Roşie, a anunţat sâmbătă secretarul britanic al Apărării, Grant Shapps.

Coreea de Sud își lansează un satelit spion, cu racheta lui Elon Musk. Replică la satelitul Coreei de Nord
Coreea de Sud își lansează un satelit spion, cu racheta lui Elon Musk. Replică la satelitul Coreei de Nord

Un satelit spion este lansat de Coreea de Sud, în replică față de demersul similar al Coreei de Nord de acum aproape două săptămâni.

Iranul a prezentat Fattah-2, o nouă rachetă balistică de producție autohtonă, care zboară cu viteze hipersonice
Iranul a prezentat Fattah-2, o nouă rachetă balistică de producție autohtonă, care zboară cu viteze hipersonice

Iranul a prezentat Fattah-2, o nouă rachetă balistică de producție iraniană, despre care susține că poate zbura cu viteze hipersonice.

Franţa a testat cu succes o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune M51.3. VIDEO
Franţa a testat cu succes o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune M51.3. VIDEO

Franţa a testat cu succes o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune M51.3, sporind credibilitatea capacităţilor de descurajare nucleară ale Franţei, a anunţat duminică Ministerul Apărării, citat de Reuters.  

Racheta Starship a lui Elon Musk, încă un eșec după explozia din aprilie. A eșuat în spaţiu, la câteva minute de la decolare
Racheta Starship a lui Elon Musk, încă un eșec după explozia din aprilie. A eșuat în spaţiu, la câteva minute de la decolare

Nava spaţială fără echipaj Starship a SpaceX, dezvoltată pentru a transporta astronauţi pe Lună şi nu numai, se presupune că a eşuat în spaţiu la câteva minute după ce a decolat, scrie Reuters, potrivit News.ro.  

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.