Putin, resemnat după refuzul Germaniei de a accepta gaz prin Nord-Stream 2. ” Germanii trebuie să se decidă”

Gaz

Preşedintele rus Vladimir Putin a admis vineri că este puţin probabil ca Germania să mai accepte să primească gaz rusesc prin tronsonul neavariat al conductei Nord Stream 2, după ce Berlinul a respins o astfel de ofertă a Moscovei, scrie Reuters şi EFE.

Germanii ''trebuie să decidă ce este mai important pentru ei: să-şi îndeplinească un fel de angajament în cadrul Alianţei (NATO), aşa cum îl văd ei, ori să-şi apere interesele naţionale'', a declarat Putin la o conferinţă de presă la finalul unui summit regional desfăşurat la Astana, în Kazahstan.

''Nu a fost luată o decizie şi este puţin probabil să fie luată, dar asta nu mai este treaba noastră, este treaba partenerilor noştri'' europeni, a adăugat el.

Gazoductele Nord Stream au suferit scurgeri în urma unor explozii misterioase, sabotaje puse de Putin pe seama celor despre care a afirmat că doresc ruperea legăturilor Europei cu Rusia.

Totuşi, un tronson al Nord Stream 2 mai poate fi folosit şi Rusia a propus Germaniei să-i livreze gaze prin acesta, dar Berlinul a refuzat, lucru confirmat vineri şi de preşedintele rus.

Citește și
Nicolae Ciucă
Ciucă: Depozitele de gaz din România au depăşit, vineri, cota de umplere de 90%
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Acest gazoduct nou construit nu a fost utilizat niciodată, Germania refuzând darea lui în exploatare în urma sancţiunilor europene impuse Rusiei după atacul acesteia împotriva Ucrainei.

Berlinul se declarase în schimb dispus să reia achiziţiile de gaze ruseşti prin celălalt gazoduct, Nord Stream 1, care fusese oprit de Rusia sub pretextul unor lucrări de mentenanţă, înainte ca această conductă să devină neoperaţională în urma acelor explozii.

Dar pentru repararea acestui gazoduct, precum şi a tronsoanelor avariate ale Nord Stream 2, ar fi nevoie de înlocuirea unor importante secţiuni din conducte, estimează compania rusă Gazprom.

''Nu ne-au permis să vizităm locul accidentului, dar trebuie înţeles că, judecând după rapiditatea ieşirii presiunii din conducte, s-a produs o ruptură totală. Ce înseamnă asta? Înseamnă că secţiuni foarte mari, inclusiv cele dinspre Rusia, sunt acum pline cu apă de mare'', a explicat la televiziunea rusă directorul general al Gazprom, Alexei Miller.

Prin urmare, ar fi nevoie de ''tăierea unor mari porţiuni din conducte şi înlocuirea lor cu unele noi'', a precizat acesta.

Potrivit presei germane, şi autorităţile de la Berlin consideră că avarierea gazoductelor ar putea sa le facă inutilizabile pentru totdeauna, întrucât apă sărată pătrunsă în ele ar provoca o coroziune ireversibilă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Poliţia norvegiană investighează informaţii privind apariţia unei drone deasupra uzinei de gaz Kaarstoe
Poliţia norvegiană investighează informaţii privind apariţia unei drone deasupra uzinei de gaz Kaarstoe

Poliţia norvegiană investighează informaţii potrivit cărora o dronă a fost văzută zburând deasupra uzinei de procesare a gazului Kaarstoe din sud-vestul Norvegiei, într-o potenţială încălcare a protocoalelor de securitate.

Ciucă: Depozitele de gaz din România au depăşit, vineri, cota de umplere de 90%
Ciucă: Depozitele de gaz din România au depăşit, vineri, cota de umplere de 90%

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, vineri, că depozitele de gaz din România au depăşit, vineri, cota de umplere de 90 la sută, astfel că avem cu 477 milioane de metri cubi de gaz depozitaţi deja în plus faţă de anul trecut.

Pensionar din Cluj, jefuit de trei indivizi care pretindeau că sunt angajații unei companii de gaz
Pensionar din Cluj, jefuit de trei indivizi care pretindeau că sunt angajații unei companii de gaz

Trei indivizi s-au dat drept angajați la compania de gaz și au profitat de naivitatea unui pensionar din Cluj. Sunt acuzați că, sub pretextul unor verificări, i-au furat toți banii din casă.  

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.