Putin promite că îi va trata pe combatanţii capturaţi la Azovstal conform normelor internaţionale

militari ucraina
Getty

Combatanţii ucraineni de la combinatul Azovstal vor fi trataţi "conform normelor internaţionale", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, adăugând că preşedintele rus Vladimir Putin a garantat acest lucru, potrivit Reuters, scrie Agerpres. 

 

Cu toate acestea, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, a declarat într-o sesiune în plen marţi că "aceşti criminali de război capturaţi nu pot fi daţi la schimb, ci trebuie judecaţi", transmite Interfax.

"Criminalii nazişti nu ar trebui să facă obiectul unui schimb de prizonieri. Ţara noastră îi tratează uman pe cei care s-au predat sau au fost luaţi prizonieri. Dar în ceea ce îi priveşte pe nazişti, poziţia noastră aici trebuie să rămână neschimbată: aceştia sunt criminali de război şi trebuie să facem totul pentru a-i aduce în faţa justiţiei", a scris el pe contul său Telegram.

Volodin a susţinut o iniţiativă în acest sens formulată înaintea sa de deputatul Anatoli Vaiserman şi a cerut comisiilor de apărare şi securitate din Duma de Stat să pregătească un proiect de hotărâre în această privinţă, invitându-i pe deputaţi să-l voteze la finalul şedinţei.

Circa 265 de combatanţi ucraineni, care erau baricadaţi la oţelăria Azovstal, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene din Mariupol, s-au predat forţelor ruse şi se consideră prizonieri începând de luni, a afirmat marţi Ministerul rus al Apărării, citat de AFP.

Citește și
refugiata ucraina
Femeia din Ucraina devenită cunoscută după ce a primit 200 de lei într-o benzinărie din România se întoarce în țara sa
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"În cursul ultimelor 24 de ore, 265 de combatanţi au depus armele şi au fost luaţi prizonieri, între care 51 grav răniţi", a indicat ministerul într-un comunicat cu privire la stadiul ofensivei ruse împotriva Ucrainei, în cea de-a 83-a zi a "operaţiunii speciale".

"Toţi cei care au nevoie de asistenţă medicală sunt îndreptaţi spre spitalul din Novoazovsk", în teritoriul separatist prorus, a precizat instituţia de apărare rusă, care nu s-a referit la niciun fel de schimb de prizonieri, contrar celor declarate de Ucraina.

Întrebat în conferinţa sa de presă zilnică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a refuzat să spună dacă aceşti soldaţi ucraineni vor fi consideraţi drept prizonieri de război sau criminali de război, în timp ce Moscova îi califică pe mulţi militari ucraineni, în special pe cei din batalionul Azov din Mariupol, drept "bande armate neonaziste".

"Voi aminti declaraţia lui (Vladimir) Putin, ei vor fi trataţi în conformitate cu dreptul internaţional", a spus Dmitri Peskov.

Luni, viceministrul ucrainean al apărării Ganna Maliar anunţase că 264 de combatanţi ucraineni, între care 53 de răniţi, au fost evacuaţi de la oţelăria Azovstal spre localităţi situate în teritoriul controlat de forţele ruse şi proruse din estul Ucrainei.

Ea afirmase că aceşti combatanţi urmau să fie repatriaţi în viitor pe teritoriul controlat de Ucraina, "în cadrul unei proceduri de schimb".

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase, la rândul său, luni, într-o înregistrare video, că esenţial este "să salvăm vieţile băieţilor noştri". "Vreau să subliniez: Ucraina are nevoie de eroii săi în viaţă. Acesta este principiul nostru", a adăugat el.

Autorităţile ucrainene afirmaseră săptămâna trecută că 1.000 de soldaţi ucraineni, între care 600 răniţi, potrivit unuia dintre comandanţii lor - se aflau în continuare în galeriile subterane ale imensului combinat siderurgic, devenit simbol al rezistenţei ucrainene de la invazia rusă lansată în 24 februarie.

Ei se retrăseseră la Azovstal după mai bine de o lună de asediu împotriva Mariupolului, port strategic la Marea Azov, în sud-estul Ucrainei, atacat de armata rusă din primele zile ale războiului şi distrus aproape în totalitate.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 83. Rusia vrea să-i judece pentru „crime de război” pe militarii ucraineni de la Azovstal
Război în Ucraina, ziua 83. Rusia vrea să-i judece pentru „crime de război” pe militarii ucraineni de la Azovstal

Știrile PRO TV v-au prezentat, marți, în format LIVE TEXT, cele mai importante informații cu privire la războiul declanșat de Rusia în Ucraina:

Femeia din Ucraina devenită cunoscută după ce a primit 200 de lei într-o benzinărie din România se întoarce în țara sa
Femeia din Ucraina devenită cunoscută după ce a primit 200 de lei într-o benzinărie din România se întoarce în țara sa

Refugiata din Ucraina care a devenit cunoscută după ce a povestit că a primit 200 de lei de la un bărbat român într-o benzinărie a luat decizia de a se întoarce în țara sa.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a referit la imigranții din afara Uniunii Europene ca fiind un „val sinucigaș”
Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a referit la imigranții din afara Uniunii Europene ca fiind un „val sinucigaș”

Premierul ungar Viktor Orban a denunţat luni, „valul sinucigaş” care agită Occidentul şi care „experimentează marele program de înlocuire”, referindu-se la teoria potrivit căreia popoarele europene vor fi înlocuite cu imigranţii din afara Europei.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.